Decizia ÎCCJ nr. 20/2022 (HP)Punctul V

V. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că sesizarea instanței supreme nu îndeplinește cerințele referitoare la existența unei veritabile chestiuni de drept și a unei relații de dependență între răspunsul dat problemei invocate și soluționarea pe fond a cauzei, prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, solicitând, pe cale de consecință, respingerea acesteia, ca inadmisibilă. În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv ca de lămurirea chestiunii de drept să depindă soluționarea pe fond a cauzei în care a fost invocată, a precizat că înțelesul sintagmei „soluționarea pe fond a cauzei“ a fost deslușit prin Decizia nr. 22 din 25 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.057 din 28 decembrie 2016. Astfel, s-a statuat că, „sub un prim aspect, între problema de drept a cărei lămurire se solicită (indiferent dacă ea vizează o normă de drept material sau o dispoziție de drept procesual) și soluția ce urmează a fi dată de către instanță trebuie să existe o relație de dependență, în sensul ca decizia instanței supreme să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii (...). În al doilea rând, este necesar ca sesizarea să tindă la interpretarea in abstracto a unor dispoziții legale determinate, iar nu la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce țin de particularitățile fondului speței (...)“. În acest sens s-a menționat că, potrivit jurisprudenței constante a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, atât în cazul în care vizează o normă de drept material, cât și atunci când privește o dispoziție de drept procesual, sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este condiționată, sub aspectul admisibilității, de împrejurarea ca interpretarea dată de către instanța supremă să aibă consecințe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei. Totodată, așa cum s-a statuat în practica aceluiași complet, sesizarea trebuie să conducă la interpretarea in abstracto a unor dispoziții legale determinate, iar nu la rezolvarea unor chestiuni ce țin de particularitățile cauzei, deci să vizeze exclusiv probleme de interpretare a legii, și nu elemente specifice, individuale, concrete, ale cauzei deduse judecății. Instanța de trimitere trebuie să analizeze legalitatea utilizării, în cursul urmăririi penale, de către colaboratorul cu identitate reală, de dispozitive tehnice pentru efectuarea unor înregistrări video, audio și prin fotografiere. Potrivit art. 138 alin. (1) din Codul de procedură penală, Constituie metode speciale de supraveghere sau cercetare următoarele: a) interceptarea comunicațiilor ori a oricărui tip de comunicare la distanță; ... b) accesul la un sistem informatic; ... c) supravegherea video, audio sau prin fotografiere; ... d) localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice; ... e) obținerea datelor privind tranzacțiile financiare ale unei persoane; ... f) reținerea, predarea sau percheziționarea trimiterilor poștale; ... g) utilizarea investigatorilor sub acoperire și a colaboratorilor; ... h) participarea autorizată la anumite activități; ... i) livrarea supravegheată; ... j) obținerea datelor de trafic și de localizare prelucrate de către furnizorii de rețele publice de comunicații electronice ori furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului. ... De asemenea, potrivit art. 138 alin. (6) și (10) din Codul de procedură penală, prin supraveghere video, audio sau prin fotografiere se înțelege fotografierea persoanelor, observarea sau înregistrarea conversațiilor, mișcărilor ori a altor activități ale acestora, iar prin utilizarea investigatorilor sub acoperire și a colaboratorilor se înțelege folosirea unei persoane cu o altă identitate decât cea reală în scopul obținerii de date și informații cu privire la săvârșirea unei infracțiuni. În art. 139 alin. (1) lit. a) -c) din Codul de procedură penală se stipulează că supravegherea tehnică se dispune de judecătorul de drepturi și libertăți atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni dintre cele prevăzute la alin. 2 al art. 139 din Codul de procedură penală, măsura să fie proporțională cu restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale, date fiind particularitățile cauzei, importanța informațiilor ori a probelor ce urmează a fi obținute sau gravitatea infracțiunii, probele nu ar putea fi obținute în alt mod sau obținerea lor ar presupune dificultăți deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranța persoanelor sau a unor bunuri de valoare. Procedura de emitere a mandatului de supraveghere tehnică este prevăzută de dispozițiile art. 140 din Codul de procedură penală, în care la alin. (5) sunt indicate mențiunile pe care trebuie să le cuprindă mandatul, printre care se numără și numele persoanei supuse măsurii de supraveghere tehnică ori datele de identificare ale acesteia, dacă sunt cunoscute. Articolul 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, a cărui interpretare a fost solicitată de către instanța de trimitere, stipulează că în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul sub acoperire să poată folosi dispozitive tehnice pentru a obține fotografii sau înregistrări audio și video sesizează judecătorul de drepturi și libertăți în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică. Dispozițiile art. 141 din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător. Astfel, s-a apreciat că dispozițiile art. 148 alin. (10) din Codul de procedură penală și cele ale art. 148 alin. (3) din același cod sunt clare, fără echivoc, iar din analiza acestora rezultă că doar în situația în care anterior autorizării de către procuror a folosirii în cauză a unui investigator sub acoperire/colaborator nu a fost emis în cauză un mandat de supraveghere tehnică, dacă procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul sub acoperire/colaboratorul să folosească dispozitive tehnice pentru a obține fotografii sau înregistrări video și audio, trebuie fie să sesizeze judecătorul de drepturi și libertăți, în vederea emiterii unui mandat de supraveghere tehnică, potrivit dispozițiilor art. 139-140 din Codul de procedură penală, fie să autorizeze, în condițiile art. 141 din Codul de procedură penală, măsura de supraveghere tehnică. În raport cu împrejurarea că dispozițiile art. 148 alin. (10) din Codul de procedură penală raportate la dispozițiile art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt clare, neechivoce, iar aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluționare a întrebării adresate, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală ca soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept care face obiectul sesizării. ...