Decizia ÎCCJ nr. 83/2021 (HP)Punctul VIII

VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție VIII.1. În considerentele Deciziei nr. 121/A din 8 aprilie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 3.742/2/2014, s-a reținut că „Problematica pretinsei incompatibilități în care s-ar fi aflat ofițerul de poliție A. a fost, de asemenea, invocată și cenzurată în camera preliminară, fază în care, urmare a cererilor inculpaților B., C., D., E., E., și F., judecătorul de cameră preliminară a reținut că actele procedurale efectuate de ofițerii de poliție judiciară din cadrul D.N.A., după audierea acestora în calitate de martori, nu sunt lovite de nulitate, deoarece ei nu au atestat aceeași situație de fapt într-o dublă calitate. Înalta Curte a constatat că incompatibilitatea organului de urmărire penală ridică o problemă distinctă de cea a loialității administrării probelor, în înțelesul art. 101 alin. (1) , (3) din Codul de procedură penală, și anume pe cea a imparțialității celui care administrează probe în procesul penal, susceptibilă a atrage doar sancțiunea nulității relative. O atare chestiune excedează limitelor în care Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 802/2017 și, prin urmare, nu poate fi recenzurată în apel, în raport de această ultimă decizie de constatare a neconstituționalității. De asemenea, în condițiile în care aspectele ce țin de presupusa incompatibilitate a organului de urmărire penală nu se circumscriu nici problematicii competenței materiale sau după calitatea persoanei a acestui organ ori vreunui alt caz de nulitate absolută prevăzut de lege, reexaminarea în apel a acestei chestiuni definitiv tranșate în camera preliminară nu este posibilă nici prin raportare, eventual, la Decizia nr. 302/4.05.2017 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial nr. 566/17.07.2017), prin care s-a statuat asupra neconstituționalității art. 281 alin. 1 lit. b) din Codul de procedură penală.“ ... VIII.2. Prin Încheierea nr. 174 din ședința de cameră de consiliu din 25 februarie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 505/64/2020/a1, a fost respinsă, ca nefondată, contestația formulată de inculpata A. împotriva Încheierii din data de 21 decembrie 2020 a Curții de Apel B., Secția penală. În considerentele încheierii, completul de doi judecători de cameră preliminară a reținut că „în motivarea contestației, critica inculpatei a avizat faptul că au fost audiați în calitate de martori B., C., și D., aceștia având și calitatea de agenți constatatori ai infracțiunii“, apreciind că agentul constatator nu poate avea și calitatea de martor într-un dosar penal a menționat că aceste declarații nu pot fi avute în vedere la soluționarea cauzei. De asemenea, s-a făcut referire la considerentele Deciziei nr. 97 din 1 martie 2018 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 540 din 29 iunie 2018). Prin urmare, în raport cu textele legale enunțate și cu cele statuate de Curtea Constituțională, completul de doi judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți constată că posibilitatea conferită de lege, de a fi audiate în calitate de martor și a persoanelor care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 din Codul de procedură penală, se constituie, în egală măsură, într-o garanție a exercitării dreptului acuzatului de a interoga martorii, expresie a exercitării dreptului la apărare și implicit a prezumției de nevinovăție, ca garanție a dreptului la un proces echitabil“ (Decizia Curții Constituționale nr. 243 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 632 din 20 iulie 2018). ... VIII.3. Decizia nr. 36 din 25 mai 2021, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în Dosarul nr. 797/1/2021, de respingere, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Tribunalul Bihor - Secția penală în Dosarul nr. 8.288/272/2020/a1, prin care s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a chestiunii de drept referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală și art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală, în sensul de a se stabili dacă organul de urmărire penală care a întocmit procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante poate efectua în continuare acte de urmărire, fiind ulterior audiat în calitate de martor în aceeași cauză; în caz negativ, care este sancțiunea procesuală aferentă, respectiv nulitatea absolută a actelor de urmărire penală efectuate, ca urmare a încălcării normelor de competență, în acord cu dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală și cu Decizia Curții Constituționale a României nr. 302/2017, sau nulitatea relativă în baza dispozițiilor art. 282 din Codul de procedură penală, ca urmare a constatării unui caz de incompatibilitate având în vedere calitatea sa de martor la săvârșirea infracțiunii. ... ...