Decizia ÎCCJ nr. 79/2021 (HP)Punctul V.1

V.1. Jurisprudența relevantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție V.1.1. Din perspectiva hotărârilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare și care prezintă semnificație sub aspectul chestiunii ce formează obiectul întrebării prealabile, au fost identificate două decizii pronunțate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. • Decizia nr. 3/2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 13 aprilie 2018, prin care s-a stabilit că „Efectele cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor se produc exclusiv în cauza penală determinată, având ca obiect una sau mai multe infracțiuni comise de persoana care, înaintea sau pe parcursul urmăririi penale ori al judecății acelei cauze, a denunțat și facilitat tragerea la răspundere penală a participanților la săvârșirea unor infracțiuni grave; autorul denunțului nu poate beneficia de reducerea la jumătate a limitelor speciale de pedeapsă în cauze penale distincte, chiar dacă au ca obiect infracțiuni concurente comise de acesta.“ În considerentele acestei decizii s-a arătat că „(...) Instituția reglementată de norma supusă interpretării are natura juridică a unei cauze legale speciale de reducere a pedepsei, cu caracter personal, a cărei aplicabilitate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a unor cerințe referitoare la: calitatea persoanei care o invocă, conduita procesuală pe care trebuie să o adopte aceasta și stadiul cauzei în care se urmărește producerea efectelor atenuante de pedeapsă. Categoria cerințelor ce țin de conduita beneficiarului efectelor cauzei legale de reducere a pedepsei subsumează, pe de o parte, formularea, de către martorul participant la o infracțiune, a unui denunț împotriva altor persoane care au săvârșit infracțiuni grave și, pe de altă parte, facilitarea, de către același martor denunțător, a identificării și tragerii la răspundere penală a persoanelor denunțate. Ambele cerințe au caracter cumulativ, simplul denunț formulat de persoana prevăzută la art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, neurmat de o atitudine activă de facilitare a identificării persoanelor denunțate și tragerii lor la răspundere penală, fiind insuficient pentru valorificarea beneficiului consacrat de art. 19 din Legea privind protecția martorilor, republicată. (…)“ • Decizia nr. 4/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 2 aprilie 2020, prin care s-a stabilit că „Dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, nu reprezintă o cauză de micșorare a pedepsei în sensul art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală“. ... V.1.2. În ceea ce privește deciziile de speță, în urma examenului de jurisprudență la nivelul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, au fost identificate decizii prin care a fost analizată problema de drept ce formează obiectul prezenței sesizări, respectiv: • Decizia nr. 158/A din 13 aprilie 2016 a Secției penale Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut ca fiind întemeiată solicitarea vizând aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, cu consecința reducerii cuantumului pedepselor aplicate. Din adresa Parchetului de pe lângă Tribunalul București a rezultat că denunțul formulat de inculpatul A. în data de 9 octombrie 2015 a fost valorificat sub aspect probator, în Dosarul nr. X/P/2014, în care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul I. La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Adresa din data de 3 februarie 2016, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a comunicat că, în data de 9 octombrie 2015, A. a formulat un denunț împotriva inculpaților I., J. și K., înregistrat la nr. X/P/2015 și conexat la data de 16 octombrie 2015 la Dosarul nr. X/P/2014, acesta urmând a fi valorificat sub aspect probator în Dosarul nr. X/P/2014. Instanța a reținut că inculpatul a denunțat persoane ce au comis infracțiuni de evaziune fiscală și spălare a banilor și a facilitat tragerea la răspundere penală a acestora. În contextul în care pentru aplicarea beneficiului acordat de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 nu este necesar să se fi întocmit rechizitoriu, fiind suficient ca denunțul să conțină datele necesare care să fi determinat începerea urmăririi penale de către procuror, s-a procedat la reducerea pedepselor aplicate inculpatului, proporțional cu reducerea la jumătate a limitelor speciale. • Decizia nr. 341/A din 31 octombrie 2019 a Secției penale Instituția reglementată de art. 19 din Legea nr. 682/2002 are natura juridică a unei cauze legale speciale de reducere a pedepsei, cu caracter personal, însă recunoașterea efectelor acestei cauze de atenuare reclamă intervenirea unei atitudini active a martorului, concretizată atât în denunțarea, cât și în facilitarea tragerii la răspundere penală a altor persoane, cel mai târziu până la data judecării definitive a cauzei având ca obiect infracțiunea comisă de către martorul însuși. Instanța a reținut că din economia textului de lege rezultă că, pentru ca acesta să fie incident, este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiții, respectiv formularea unui denunț și facilitarea organelor de urmărire penală pentru identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni grave. Așadar, un denunț în urma căruia nu s-au realizat identificarea și tragerea la răspundere penală a unei persoane nu este apt a produce efectele juridice prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002. Cu privire la apelantul B., Înalta Curte a constatat că a formulat un denunț înregistrat la unitatea de parchet sub numărul X/P/2016, ce a fost trimis spre instrumentare la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Brașov (BCCO - Brașov), iar prin Ordonanța din data de 15 februarie 2016 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, și spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, însă, întrucât până la momentul judecării cauzei în fond nu au fost identificate suficiente probe care să conducă la efectuarea în continuare a urmăririi penale față de o anumită persoană, prima instanță nu a aplicat dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002. Conform Adresei nr. X/2016 din 23 octombrie 2018 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov (depusă la data de 29 noiembrie 2019, odată cu motivele de apel), prin Ordonanța nr. X/P/2016 din data de 5 septembrie 2018, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul LLL. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, dosarul fiind în continuare în lucru la BCCO - Brașov. Înalta Curte a considerat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002, întrucât nu a intervenit tragerea la răspundere penală a unei persoane, apreciind că punerea în mișcare a acțiunii penale față de persoana denunțată nu echivalează cu tragerea sa la răspundere penală. • Decizia nr. 135/A din 15 aprilie 2019 a Secției penale Prin Adresa din 11 martie 2019, D.I.I.C.O.T. a comunicat instanței faptul că inculpatul a colaborat cu organele de urmărire penală - fiindu-i aplicabile dispozițiile invocate - în sensul că a formulat un denunț penal împotriva unei persoane și a contribuit la prinderea în flagrant în timp ce comercializa droguri de risc. S-a mai precizat că nu era finalizată urmărirea penală, urmând ca în perioada imediat următoare să fie emis rechizitoriul în cauză. Prin urmare, s-a apreciat că inculpatul A., în timpul în care era judecat pentru infracțiunea de corupție, a avut calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002, întrun alt dosar, furnizând informații și date utile în cauză, contribuind la probarea activității infracționale a persoanei cercetate, facilitând astfel tragerea la răspundere penală a acesteia și influențând în mod substanțial desfășurarea urmării penale în acea cauză. În acest context, instanța de apel a aplicat cauza legală de reducere a pedepsei, prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor. • Decizia nr. 220/A din 21 iunie 2019 a Secției penale Din examinarea înscrisurilor administrate la solicitarea apelantului inculpat s-a constatat că sunt îndeplinite toate cerințele prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, pentru a se reține în beneficiul său incidența cauzei legale de reducere a pedepsei. Inculpatul D. formulase un denunț la data de 6.09.2013 (în timpul urmăririi sale penale), cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de trafic de influență, denunț valorificat de organele judiciare și care a condus la identificarea și tragerea la răspundere penală a coinculpatului A., față de care s-a pronunțat Sentința penală nr. 2.731/25.11.2014 a Tribunalului București, Secția I penală. • Decizia nr. 79/A din 29 martie 2018 a Secției penale Din analiza referatului întocmit de DIICOT a rezultat că inculpatul F., în timpul judecății, a formulat un denunț privind activități infracționale prevăzute de art. 367 din Codul penal și art. 9 din Legea nr. 241/2005, iar pe baza acestui denunț a fost întocmit un dosar penal și s-a dispus începerea urmăririi penale, cercetările fiind în curs la acel moment, concluzionându-se de către procuror că inculpatul ar putea beneficia de prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002. Analizând acest text de lege, instanța de fond a constatat că trebuie îndeplinite în mod cumulativ două condiții esențiale, respectiv formularea unui denunț în timpul urmăririi penale sau al judecății, iar denunțul să aibă ca urmare identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane, care echivalează cu situația emiterii unui rechizitoriu. Instanța de fond a reținut că, deși inculpatul F. a formulat un denunț penal în cursul judecății cauzei, înregistrat la DIICOT, cu privire la săvârșirea unor infracțiuni prevăzute de art. 367 din Codul penal și art. 9 din Legea nr. 241/2005, acesta nu a avut ca rezultat identificarea făptuitorilor și tragerea la răspundere penală a acestora, astfel încât s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții pentru aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002. Analizând Decizia nr. 3/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 13 aprilie 2018, și datele dosarului, și instanța de apel a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru ca inculpații să beneficieze de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, întrucât denunțurile formulate nu ar fi condus la identificarea și tragerea la răspundere penală a persoanelor denunțate. • Decizia nr. 129/A din 12 aprilie 2017 a Secției penale Instanța de apel a constatat că jurisprudența anterioară identifica ipoteze în care denunțătorul putea beneficia de reducerea cu jumătate a limitelor pedepsei în cazul formulării unui denunț doar dacă se ajunsese la trimiterea în judecată a persoanelor denunțate. Deși această ipoteză era întrunită în favoarea inculpatului, instanța de apel a subliniat că această interpretare a art. 19 din Legea nr. 682/2002 restrânge nejustificat sfera aplicării sale. • Decizia nr. 415/A/2016 din 27 octombrie 2016 a Secției penale În ceea ce privește solicitarea inculpatei B. de reținere a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, ca urmare a denunțurilor formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând conținutul adreselor nr. 4.906 din 13 octombrie 2016 (inculpata B. formulase, la 22 iulie 2016, un denunț cu privire la eventuale fapte de corupție săvârșite de un cadru medical, cercetările nefiind finalizate până la acel moment) și nr. 4.906 din 12 octombrie 2016 (inculpata B. formulase, la 21 iulie 2016, un denunț ce avea ca obiect săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 354 din Codul penal, pentru care nu se dispusese începerea urmăririi penale in personam), s-a constatat că este nefondată, în cauză nefiind întrunite, cumulativ, condițiile prevăzute în textul de lege (în același sens, a se vedea Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2.159 din 25 iunie 2014). • Decizia nr. 2.159 din 25 iunie 2014 a Secției penale În ce privește aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, deoarece, potrivit Adresei din data de 20 iunie 2014 emise de Ministerul Public, aflată în dosarul de recurs, a rezultat că în urma denunțului formulat de către inculpatul E.V. a fost constituit Dosarul penal nr. 114/P/2013 și se efectuează cercetări pentru identificarea altor mijloace de probă în vederea stabilirii cu certitudine a situației de fapt, s-a constatat că nu erau îndeplinite cumulativ condițiile pentru a fi aplicabilă cauza legală de reducere a pedepsei. ... ...