Decizia CCR nr. 689/2012Paragraful 12

Totodată, ordonanţa de urgenţă atacată nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie, în sensul că, la momentul adoptării, nu exista în mod real o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu putea fi amânată, şi care să impună o astfel de măsură legislativă. Motivele ce justifică urgenţa reglementării, invocate de Guvern, constând în dificultăţile întâmpinate cu privire la executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, imposibilitatea menţinerii echilibrelor bugetare şi, respectiv, necesitatea instituirii unor reglementări speciale care să permită obţinerea pe cale judecătorească a unor termene de graţie sau/şi a unor termene de plată eşalonată a obligaţiilor instituţiilor publice stabilite prin titluri executorii, nu sunt suficient de convingătoare şi nu justifică, în realitate, măsura legislativă adoptată. În acest sens, autorul excepţiei face referire la declaraţiile publice ale Preşedintelui României, din 6 februarie 2011, referitoare la stabilizarea economiei şi la adoptarea măsurilor necesare pentru ieşirea din criză, rezultând în mod evident că o atare situaţie, apreciată ca fiind extraordinară, nu mai este de actualitate. În plus, prin numeroase decizii (de pildă, Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, nr. 421 din 9 mai 2007, nr. 104 din 20 ianuarie 2009, nr. 1.008 din 7 iulie 2009 şi nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009), Curtea Constituţională a stabilit, în esenţă, că, pentru îndeplinirea cerinţelor art. 115 alin. (4) din Constituţie, este necesară existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, iar invocarea unor elemente de oportunitate exclude caracterul obiectiv şi este de natură să creeze în final dificultăţi insurmontabile în legitimarea delegării legislative. Jurisprudenţa constituţională în materie a mai subliniat şi faptul că urgenţa reglementării nu echivalează cu existenţa situaţiei extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza şi pe calea procedurii obişnuite de legiferare, precum şi că implicaţiile financiare legate de punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti constituie aspecte de oportunitate a adoptării reglementării.