Decizia ÎCCJ nr. 51/2021 (HP)Punctul V

V. Opinia specialiștilor consultați În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată specialiștilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării. A. Universitatea de Vest din Timișoara - Facultatea de Drept Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept În această privință s-a opinat că sunt îndeplinite cumulativ criteriile de admisibilitate stabilite de art. 475 din Codul de procedură penală. Cu privire la întrebarea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept S-a precizat că textul legal prevăzut de art. 226 din Codul penal protejează viața privată a unei persoane, respectiv dreptul acesteia de a-și desfășura viața privată într-un mod „izolat“ și de a nu fi expusă fără voia sa percepției unei alte persoane sau chiar publicului. De asemenea, a fost subliniat că în literatura de specialitate s-a statuat faptul că art. 226 alin. (2) din Codul penal incriminează informarea publicului sau a unei alte persoane cu privire la conținutul informațiilor obținute prin activitatea de „supraveghere tehnică a persoanei“. Construcția infracțiunii în această modalitate transformă infracțiunea într-una cu conținuturi alternative. Prin punctul de vedere transmis s-a comunicat că este sancționată așadar transferarea informațiilor obținute prin activitatea de supraveghere prevăzută în primul alineat din sfera privată în sfera publică, prin divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fără drept, a sunetelor, convorbirilor ori a imaginilor prevăzute către o altă persoană sau către public. A fost evidențiat că referirea la alin. (1) al art. 226 din Codul penal vizează doar modalitățile de obținere a datelor relative la viața privată prin fotografiere, captare, înregistrare de imagini ori ascultare cu mijloace tehnice ori înregistrare audio a unei persoane aflate într-o locuință sau încăpere ori dependință ținând de aceasta sau a unei convorbiri private, nu și caracterul nelegal al obținerii. Referitor la protecția oferită de legiuitor prin art. 226 alin. (1) din Codul penal s-a precizat că aceasta vizează atingerile aduse vieții private prin modalitățile alternative prevăzute de lege, spre deosebire de protecția oferită de legiuitor prin art. 226 alin. (2) din Codul penal, care vizează, între altele, modalitățile de divulgare sau difuzare de imagini, sunete sau convorbiri către o anumită persoană sau către un număr nedeterminat de persoane, obținute cu sau fără drept, prin una din modalitățile alternative stipulate de art. 226 alin. (1) din Codul penal, respectiv prin fotografiere, captare, înregistrare de imagini ori ascultare cu mijloace tehnice ori înregistrare audio. A fost specificat că existența consimțământului la înregistrarea unei discuții nu implică și existența consimțământului la distribuirea sau difuzarea acesteia. Totodată, s-a făcut precizarea că este de acord cu raționamentul expus în încheierea de sesizare a instanței supreme, potrivit căruia legiuitorul nu a putut avea în niciun caz în vedere ipoteza caracterului nedeterminat al consimțământului victimei, astfel încât manifestarea acceptului pentru fotografiere, înregistrare etc. să includă, ab initio, și un consimțământ pentru o eventuală ulterioară divulgare, difuzare, prezentare sau transmitere de către orice persoană în posesia căreia ar ajunge la un moment dat acele sunete, convorbiri sau imagini. Concluzionând, referitor la întrebarea adresată Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sa susținut că tipicitatea infracțiunii de violare a vieții private, în modalitatea incriminată de art. 226 alin. (2) din Codul penal, nu este condiționată de deținerea unor sunete, convorbiri ori imagini realizate fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuință sau încăpere ori dependință ținând de aceasta sau a unei convorbiri private. ... B. Universitatea „Babeș-Bolyai“ - Cluj-Napoca - Facultatea de Drept Verificând sesizarea, în raport cu criteriile de admisibilitate stabilite de art. 475 din Codul de procedură penală, s-a opinat că acestea sunt îndeplinite cumulativ. Cu privire la fondul sesizării, prin punctul de vedere comunicat, s-a arătat că tipicitatea infracțiunii de violare a vieții private în modalitatea incriminată de art. 226 alin. (2) din Codul penal nu este condiționată de deținerea unor sunete, convorbiri ori imagini realizate fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuință sau încăpere ori dependință ținând de acestea sau a unei convorbiri private. În sprijinul acestei opinii s-a precizat că actul de executare trebuie să aibă ca obiect sunete, convorbiri sau imagini obținute din punct de vedere material dintr-o conduită prevăzută în alin. (1) . S-a apreciat că aceasta este singura interpretare rațională a textului, având în vedere intruziunea pe care o poate aduce un act de divulgare a unor fotografii, realizate chiar și având consimțământul victimei. Or, activitatea de la alin. (1) care se referă doar la obținerea și folosirea inter partes a fotografiilor, sunetelor etc. nu poate fi ,,extinsă“ și în cazul alin. (2) , având în vedere efectele de expunere a vieții private. Pe de altă parte, dintr-o perspectivă ce ține de interpretarea gramaticală a textului s-a opinat că legiuitorul, în art. 226 alin. (2) din Codul penal, se referă la sunetele, convorbirile ori imaginile prevăzute în alin. (1) , formulare prin care s-a urmărit a se „califica“ din punct de vedere obiectiv sunetele, convorbirile ori imaginile, respectiv cele care rezultă obiectiv din activitatea prevăzută la alin. (1) , și nu orice alt tip de sunete, imagini etc. Deopotrivă, s-a considerat că o interpretare contrară ar produce efecte vădit opuse intenției legiuitorului, respectiv ar lăsa nesancționate conduitele celor care, deținând imagini cu victima în ipoteza intime, imagini realizate cu consimțământul acesteia, le-ar divulga apoi publicului larg, iar o astfel de soluție nu ar avea niciun fundament rațional, prin raportare la valoarea socială ce se dorește a fi protejată prin norma de incriminare (viața privată a persoanei). ... ...