Decizia ÎCCJ nr. 37/2021 (HP)Punctul II

II. Expunerea succintă a cauzei Curtea de Apel Alba Iulia - Secția penală este învestită cu judecarea apelurilor declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Sibiu și de inculpații V.P., N.B., R.C., A.C., M.R., F.G., S.S., G.P., F.F., F.C. și A.P. împotriva Sentinței penale nr. 28 pronunțate la data de 27 martie 2020 de către Tribunalul Sibiu. În cuprinsul actului de sesizare s-a reținut că, începând cu anul 2010, inculpatul V.P. a constituit împreună cu inculpații N.B. și V.C. o grupare infracțională organizată în scopul săvârșirii de fraude informatice. Modul de operare inițial a fost gândit de inculpatul V.P. și consta în postarea de anunțuri privind vânzări de bunuri fictive pe site-uri de licitații online internaționale, urmate de purtarea corespondenței electronice cu persoanele interesate, aspecte de care se ocupa chiar el. Persoanele vătămate erau convinse să vireze banii aferenți bunului pe care doreau să îl achiziționeze în conturile bancare controlate de grupare, în corespondența pe care o purtau cu vânzătorul inducându-li-se convingerea că fac plata printr-un serviciu de tip „escrow“ (o a treia parte primește banii de la cumpărător și îi reține până la finalizarea efectivă a tranzacției, când îi remite vânzătorului), astfel că în cazul neprimirii bunului, aceștia urmau să le fie restituiți. În fapt, banii ajungeau în conturile celorlalți membri ai grupării, ce aveau ca atribuții principale retragerea rapidă a banilor din conturile deschise de ei în acest sens, înainte ca victimele să anuleze transferul, banii fiind apoi transferați în conturile inculpatului V.P. cu titlu de cadou, chirie, împrumut sau datorie după reținerea cotei procentuale ce revenea fiecăruia, conform înțelegerii. S-a reținut că la foarte scurt timp gruparea infracțională organizată s-a extins atât în ceea ce privește activitatea infracțională a membrilor cât și, implicit, în ceea ce privește numărul membrilor, la aceasta aderând și fiind sprijinită de numeroase alte persoane (inculpații A.C., M.R., F.F., I.F., M.E., R.C., S.A.M., S.S., F.C., S.S., D.P., A.P., V.C., V.B., A.V., C.D.). Membrii grupării au indus în eroare mai multe persoane vătămate din diverse state din Europa: Spania, Franța, Belgia, Germania, Austria, Elveția, Polonia, Italia, Portugalia, Olanda, Ungaria și Andorra. În fapt, au fost postate pe mai mult de 80 de site-uri de vânzări online din Europa anunțuri cu diverse bunuri (autoturisme, electronice și electrocasnice) la prețuri atractive. Anunțurile false au fost postate de către inculpații V.P., V.C. și M.R., fiind folosite mai multe adrese de e-mail pentru înregistrarea anunțurilor pe site-uri de vânzări. Persoanele interesate de achiziționarea bunurilor postate la vânzare au contactat membrii grupării, care se ocupau cu gestionarea corespondenței electronice, și după mai multe conversații, de regulă pe e-mail, iar în unele cazuri și telefonic, erau determinate să transfere diverse sume de bani, ca avans, taxă de transport, taxă pentru verificarea produsului sau alte taxe, în conturi bancare gestionate de gruparea infracțională, deschise în România și Bulgaria. Astfel, având convingerea că încheie o tranzacție corectă și garantată, 425 de cumpărători de bună-credință au efectuat 481 de transferuri bancare din conturile lor în 34 de conturi bancare deschise în România și Bulgaria, conturi gestionate și controlate de membrii grupării infracționale, într-un cuantum total de aproximativ 250.000 euro. La termenul de judecată din data de 13.01.2021, curtea de apel, din oficiu, a pus în discuție utilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunerea dezlegării unei chestiuni de drept vizând lămurirea unor aspecte esențiale legate de încadrarea juridică a faptelor pretins a fi fost comise de inculpați și constând, în esență, în postarea de anunțuri fictive online, care au avut drept consecință producerea unei pagube, fără ca prin această postare de anunțuri fictive să se intervină asupra sistemului informatic sau asupra datelor informatice prelucrate de acesta. Instanța a reflectat asupra problemei de drept dacă faptele pretins a fi fost săvârșite de inculpați justifică încadrarea juridică în prevederile art. 249 din Codul penal, frauda informatică, sau justifică încadrarea în prevederile art. 244 alin. (2) din Codul penal, înșelăciunea. Curtea de apel, în urma analizei literaturii, a considerat că este necesar a sesiza Înalta Curte de Casație și Justiție cu dezlegarea problemei de drept mai sus evocată. Punctele de vedere ale părților și Ministerului Public Reprezentantul Ministerului Public, în principal, a apreciat că practica judiciară este constantă în a considera că fapta de a publica anunțuri fictive pe internet, urmată de producerea unei pagube, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fraudă informatică. În subsidiar a arătat că nu se opune sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, sugerând chiar o variantă în care se poate formula întrebarea ce se vrea a fi adresată instanței supreme, și anume: Dacă simpla introducere de date informatice care a avut drept consecință fraudarea unui subiect pasiv fără ca prin această activitate de introducere de date informatice să fie perturbată funcționarea unui sistem informatic întrunește cerințele de tipicitate ale infracțiunii de fraudă informatică (în modalitatea de introducere de date informatice) sau ale infracțiunii prevăzute de art. 244 din Codul penal. Inculpații A.P. și A.C., prin apărător ales, au arătat că practica judiciară a cunoscut un parcurs evolutiv. Dacă la început în astfel de cauze erau pronunțate soluții de condamnare pentru infracțiuni concurente, reținându-se atât infracțiunea de înșelăciune, cât și infracțiunea de fraudă informatică, ulterior practica a considerat că în astfel de situații ne aflăm în prezența unei infracțiuni unice, frauda informatică, înșelăciunea fiind absorbită de infracțiunea prevăzută în legea specială, adică de infracțiunea de fraudă informatică. Apărarea a considerat că este necesară sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu problema de drept ridicată de instanță prin prisma consecințelor pe care o eventuală schimbare de încadrare juridică le-ar avea asupra situației juridice a inculpaților. Inculpații P.V., A.V., A.S. și M.E., V.B. și V.C. consideră că în speță s-ar putea ridica inclusiv problema neconstituționalității textului de lege, pentru lipsa de claritate. Susțin că dispozițiile art. 249 din Codul penal sancționează introducerea, modificarea ori ștergerea de date informatice, însă elementul material al acestei infracțiuni nu este descris corespunzător pentru ca destinatarul final să poată înțelege în mod clar care este acțiunea, cui se adresează și care sunt condițiile în care se poate îndeplini. S-a apreciat că este nevoie de sesizarea instanței supreme în vederea dezlegării unei chestiuni de drept. Inculpatul N.B. a apreciat că sunt îndeplinite condițiile sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție. Persoanele vătămate și părțile civile, prin intermediul apărătorilor desemnați din oficiu, au apreciat că, în raport cu opiniile divergente din literatura de specialitate, întrebarea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție ar trebui să vizeze semnificația acțiunii de postare a unui anunț în mediul online, și anume dacă această activitate se circumscrie sau nu sferei noțiunii de „introducere de date informatice“. Au apreciat că, mai degrabă, acțiunea inculpaților pare a se încadra în textul de lege care sancționează înșelăciunea, și nu frauda informatică. Inculpatul M.R., prin avocat ales, a arătat că, în temeiul art. 475 din Codul procedură penală, trebuie sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție cu dezlegarea acestei chestiuni de drept, apreciind că întrebarea propusă de instanță acoperă toate discuțiile și toate întrebările ridicate în această cauză. Aceasta întrucât poate lămuri în care dintre cele două infracțiuni se încadrează acțiunea de introducere a unor date într-un sistem informatic, respectiv dacă aceasta aduce sau nu atingere și bunei funcționări a sistemului informatic. Punctul de vedere al instanței Curtea de Apel Alba Iulia a făcut trimitere la prevederile legale relevante în cauză, la literatura de specialitate și la jurisprudența națională, exprimându-și ulterior opiniile privind problema de drept. Astfel, Curtea de Apel Alba Iulia a considerat că prin activitatea de postare de anunțuri fictive online, fără ca prin această activitate să se intervină asupra sistemului informatic sau asupra datelor informatice prelucrate de acesta, se realizează o simplă interacțiune a inculpatului cu sistemul informatic. În lipsa unei conduite ulterioare a victimei (care citește anunțul publicat și, interesată fiind de conținutul acestuia, îl contactează pe inculpat, negociind condițiile achiziționării bunului), simpla postare a anunțului nu este aptă a cauza o pagubă persoanei vătămate. S-a apreciat că diferența dintre cele două infracțiuni, fraudă informatică și înșelăciune, se bazează pe faptul că, în cazul înșelăciunii, inducerea în eroare (prin introducerea de date informatice) determină victima să se prejudicieze prin contactul ulterior cu inculpatul, în vreme ce în cazul fraudei informatice (prin introducerea de date informatice) conduita victimei este irelevantă, paguba produsă acesteia fiind cauzată de însăși introducerea datelor informatice, de manipularea sistemului informatic. ...