Decizia ÎCCJ nr. 35/2021 (HP)Punctul XI

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 25.05.2021 · dosar 764/1/2021
Punctul XI
XI. Opinia specialiștilor consultați În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiștilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării. Facultatea de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași a opinat în sensul că problema de drept supusă dezlegării este inadmisibilă, apreciind că nu este îndeplinită condiția privind existența unei veritabile chestiuni de drept, făcând referire la Decizia nr. 15 din data de 28 mai 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită a apreciat că impedimentul la executarea pedepselor cu privire la care s-a refuzat predarea pentru motivul că persoana condamnată nu are posibilitatea să conteste condamnarea pronunțată în lipsă este temporar, aceste pedepse putând fi executate ulterior, în condițiile art. 117 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată. Facultatea de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai“ a opinat în sensul că impedimentul la executarea pedepselor cu privire la care s-a refuzat predarea pentru motivul că persoana condamnată nu are posibilitatea să conteste condamnarea pronunțată în lipsă este temporar, aceste pedepse putând fi executate ulterior, în condițiile art. 117 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată. Centrul de cercetări în științe penale din cadrul Facultății de Drept a Universității de Vest Timișoara, cu privire la admisibilitatea sesizării formulate de Tribunalul Cluj - Secția penală, a arătat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală. În ceea ce privește chestiunea de drept supusă dezlegării a apreciat că impedimentul la executarea pedepselor cu privire la care s-a refuzat predarea pentru motivul că persoana condamnată nu are posibilitatea să conteste condamnarea pronunțată în lipsă este definitiv, aceste pedepse aplicate de instanțele române neputând fi executate pe teritoriul României ulterior executării pedepselor pentru care s-a admis predarea. Facultatea de Drept din cadrul Universității „Titu Maiorescu“ din București a opinat în sensul că sesizarea formulată de Tribunalul Cluj - Secția penală în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la problema de drept supusă dezlegării este inadmisibilă, întrucât nu este îndeplinită condiția referitoare la existența unei veritabile chestiuni de drept de care să depindă soluționarea pe fond a cauzei. ...
Sursa oficială ↗