Decizia ÎCCJ nr. 2/2021 (HP)Punctul IX

IX. Punctul de vedere exprimat de Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică, în nota transmisă, a opinat în sensul inadmisibilității sesizării, întrucât nu este îndeplinită condiția ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunii de drept printr-un recurs în interesul legii, prevăzută în art. 475 din Codul de procedură penală, în sensul atribuit acestei condiții de admisibilitate în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. S-a arătat că dispozițiile art. 250 alin. (1) și (2) din Codul penal referitoare la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos au corespondent în vechile dispoziții ale art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, republicată, iar dispozițiile art. 360 alin. (1) ,(2) și (3) din Codul penal referitoare la accesul ilegal la un sistem informatic au corespondent în vechile dispoziții ale art. 42 alin. (1) ,(2) și (3) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției. În aceste condiții, soluția pronunțată în recurs în interesul legii prin Decizia nr. 15/2013, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 365/2002 și a dispozițiilor art. 42 din Legea nr. 161/2003, își menține caracterul obligatoriu sub imperiul noului Cod penal, nefiind incidente prevederile art. 474^1 din Codul de procedură penală referitoare la încetarea sau modificarea efectelor deciziilor pronunțate în recurs în interesul legii. Prin pct. 3 al dispozitivului Deciziei nr. 15/2013, admițând recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța supremă a stabilit că: Folosirea la bancomat a unui card bancar falsificat, pentru retrageri de numerar, constituie infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, prevăzută de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, în concurs ideal cu infracțiunea de acces, fără drept, la un sistem informatic comisă în scopul obținerii de date informatice prin încălcarea măsurilor de securitate, prevăzută de art. 42 alin. (1) ,(2) și (3) din Legea nr. 161/2003, și cu infracțiunea de falsificare a instrumentelor de plată electronică, prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 Atât din dispozitivul Deciziei nr. 15/2013, cât și din considerentele acesteia rezultă că Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, cu caracter obligatoriu, atât existența concursului ideal de infracțiuni, cât și normele de incriminare incidente în cazul faptei de a efectua retrageri de numerar de la un bancomat prin folosirea unor carduri falsificate. Transpunând în dispozițiile noului Cod penal soluția pronunțată prin Decizia nr. 15/2013, se poate desprinde concluzia că: Folosirea la bancomat a unui card bancar falsificat, pentru retrageri de numerar, constituie infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos prevăzută în art. 250 alin. (1) din Codul penal, în concurs ideal cu infracțiunea de acces ilegal la un sistem informatic prevăzută în art. 360 alin. (1) ,(2) și (3) din Codul penal și cu infracțiunea de punere în circulație de valori falsificate prevăzută în art. 313 alin. (1) raportat la art. 311 alin. (2) din Codul penal. Cu privire la dispozițiile art. 250 alin. (2) din Codul penal s-a apreciat că, în principiu, referirea la „folosirea datelor cardurilor copiate“ din dispozitivul încheierii de sesizare nu este de natură să determine incidența dispozițiilor art. 250 alin. (2) din Codul penal. În ipoteza utilizării la bancomat a unui card falsificat pe care sunt imprimate datele de identificare ale cardului original, „folosirea datelor cardului copiat“ - care reprezintă o utilizare a datelor de identificare ale cardului original pe care autorul infracțiunii l-a „copiat“ - se integrează în noțiunea de folosire a datelor de identificare care permit utilizarea cardului, în accepțiunea dispozițiilor art. 250 alin. (1) din Codul penal. ...