Decizia ÎCCJ nr. 29/2020 (RIL)Punctul VII

VII. Punctul de vedere al specialiștilor 19. Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara, cu privire la prima problemă de drept, a arătat că se impune menținerea unui echilibru just între interesul general al comunității și necesitatea protejării drepturilor fundamentale ale particularilor, așa cum rezultă și din Cauza Ioan împotriva României (Cererea nr. 31.005/03, pct. 45), în ceea ce privește nulitatea absolută a titlurilor de proprietate emise cu încălcarea prevederilor legale imperative, aceasta trebuie avută în vedere în evaluarea interesului general al comunității, încadrându-se în cerințele privind respectarea siguranței raporturilor juridice și necesitatea menținerii coerenței sistemului juridic intern în general, iar în aprecierea caracterului proporțional al ingerinței, jurisprudența C.E.D.O. privind anularea titlurilor de proprietate are în vedere atât contribuția autorităților publice la situația care a generat cauza de nulitate a titlului, cât și buna-credință a particularului vizat. Cu privire la cea de a doua problemă, s-a apreciat că în speță sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. (1) , (3) și (5) din Codul civil. Astfel, verificarea legalității titlului de proprietate se va face potrivit legii în vigoare la data emiterii titlului, conform principiului aplicării imediate a legii noi, având în vedere că situația juridică ce trebuia soluționată viza raporturile de proprietate. O interpretare a contrario a dispozițiilor art. III alin. (1) lit. a) din Legea nr. 169/1997, în vigoare la data emiterii titlului de proprietate, nu poate fi suficientă pentru a delimita sfera actelor juridice ce puteau fi sancționate cu anularea, nulitatea ori o altă cauză de ineficacitate, dacă încălcau prevederile legii de restituire. Modificarea art. III alin. (1) prin Legea nr. 247/2005, prin care s-a trecut de la specie la gen, adică de la persoane fizice la persoane, nu a venit decât să confirme, printr-o formulare mult mai adecvată, ceea ce oricum era reglementat, direct sau implicit, de textul legal în vigoare la data emiterii titlului de proprietate. În ceea ce privește interpretarea și aplicarea art. 29 alin. (2) din Legea nr. 1/2000, s-a considerat că enumerarea este una cu caracter limitativ, astfel încât, ca urmare a acestei interpretări și înțelegeri a textului de lege, Fundația Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina nu poate fi titular al dreptului descris de acest text normativ, aceasta, în nume propriu, nefiind îndreptățită să solicite reconstituirea dreptului de proprietate în baza acestui temei legal. Pentru această rațiune, sintagma „fondul bisericesc al cultului“ face referire doar la patrimoniul cultului religios, în sens de patrimoniu al bisericii (Biserica Ortodoxă Română, în ipoteza de față), iar nu și la patrimoniul unor fundații constituite de Biserică, acestea fiind persoane juridice de sine stătătoare, cu un patrimoniu propriu, care nu se confundă cu patrimoniul cultului religios, respectiv cel al bisericii. Totodată, alin. (2) al art. 29 din Legea nr. 1/2000 impune prin sintagma „a avut în proprietate“ ca titularul cererii de reconstituire a dreptului de proprietate să facă dovada că, în trecut, cultul religios căruia îi aparține a avut în patrimoniul/fondul său un veritabil drept de proprietate asupra suprafeței de teren forestier în legătură cu care se solicită reconstituirea; se remarcă faptul că, pentru a putea fi aprobată reconstituirea dreptului de proprietate, textul de lege este formulat de așa manieră încât condiția existenței dreptului de proprietate în trecut asupra terenului forestier, trebuie să se verifice cu privire la cultul religios din care titularul cererii de restituire face parte, fiind necesar ca terenul forestier să se fi aflat în proprietate, în fondul bisericesc al cultului religios, iar nu în persoana titularului cererii de restituire, o astfel de interpretare trebuind a fi avută în vedere prin prisma unei interpretări literale și gramaticale a acestui text. Un alt argument de luat în considerare în sensul acestei interpretări îl oferă chiar legiuitorul care, prin redactarea alin. (3^1) al art. 29, în cadrul căruia folosește sintagmele „au avut în folosință/administrare sau în înzestrare“, demonstrează că acesta face o clară delimitare și conturare a condiției pe care titularul cererii de reconstituire trebuie să o îndeplinească cu privire la terenul asupra căruia se pretinde reconstituirea, folosind distinct noțiunile juridice de proprietate, folosință, administrare și înzestrare în legătură cu condițiile pe care trebuie să le îndeplinească titularul cererii, respectiv să fi existat un drept de proprietate deplină, de folosință sau de administrare cu privire la terenurile forestiere cu privire la care este formulată cererea de reconstituire. De asemenea, prin completarea Legii nr. 1/2000 cu prevederile acestui alineat (3^1), legiuitorul demonstrează că a avut cunoștință de faptul că, în trecut, terenurile erau atribuite, în scopul împroprietăririi, sub diferite forme juridice, ce ofereau titularului atribute similare dreptului de proprietate, dar nu un veritabil drept de proprietate, făcând astfel, în prezent, dificilă sau chiar imposibilă dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor. Pentru aceste rațiuni s-a introdus acest text de lege și s-a oferit dreptul de a solicita dobândirea dreptului de proprietate deplină și celor care nu au l-au avut în trecut în proprietate, dacă aceștia fac proba că au fost beneficiari ai unui drept de folosință sau de administrare asupra terenurilor forestiere. Cu privire la interpretarea și aplicarea art. 29 alin. (3^1) din Legea nr. 1/2000 s-a arătat că cererea în vederea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenurilor cu vegetație forestieră este realizată de către subiectele de drept anterior identificate, în calitate de subiecte de drept individuale, de titulare ale acestui drept, iar prevederile acestui alineat se raportează la suprafața de teren asupra căreia aceste unități de cult pot să dovedească faptul că au avut un drept de administrare sau de folosință, iar nu la suprafața de teren care a aparținut, sub același regim juridic, cultului religios din care acestea fac parte. Ca urmare a acestei interpretări se desprinde ideea potrivit căreia, pentru ca titularul cererii de dobândire a dreptului de proprietate să poată obține acest drept, de această dată, acesta trebuie [spre deosebire de ipoteza alin. (2) al aceluiași articol] să facă dovada existenței dreptului de folosință sau de administrare, iar nu cu privire la cultul religios din care face parte, și nici nu trebuie dovedită existența dreptului în patrimoniul/fondul bisericesc al cultului religios. ... 20. Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai, cu privire la prima problemă, a arătat că, pornind de la particularitățile deduse analizei, dreptul de proprietate beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, acesta fiind recunoscut de către stat prin actul de reconstituire a dreptului în patrimoniul unităților de cult. Referitor la cea de-a doua problemă s-a apreciat că, în ceea ce privește condițiile de validitate și de eficacitate, lex temporis actus este cea care guvernează cauzele de nulitate, felul, întinderea și regimul nulității, inclusiv efectele sale directe. În mod excepțional, legea nouă poate avea incidență în privința condițiilor de exercitare a acțiunii în nulitate absolută, fără a afecta însuși dreptul de proprietate în substanța lui, în această cheie juridică trebuind interpretată dispoziția art. III alin. (2^1) din Legea nr. 169/1997. Premisele de la care se pleacă în deciziile Curții Constituționale nr. 328/2003 și nr. 1.563/2010 sunt diferite de cele din prezenta speță, deoarece situațiile la care se face referire în dezlegările date de Curte sunt altele. În deciziile la care se face referire, nulitățile se aplicau, anterior și ulterior modificării aduse de Legea nr. 247/2005, acelorași categorii, și anume persoanele fizice. Examinând excepțiile de neconstituționalitate, Curtea a reținut că prevederile art. III din Legea nr. 169/1997 consacră sancțiunea nulității absolute aplicabilă actelor emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere și, astfel, nu aduc nicio noutate din punct de vedere legislativ. De asemenea, prin Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 8 iulie 2005, referindu-se la constituționalitatea titlului V din Legea nr. 247/2005, Curtea Constituțională a statuat că aceste dispoziții nu aduc atingere drepturilor câștigate în temeiul unor acte juridice emise cu respectarea condițiilor legale în vigoare la momentul nașterii lor. Efectul nulității absolute de repunere în situațiile anterioare deschide posibilitatea celor îndreptățiți să beneficieze de reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. În ceea ce privește cea de-a treia problemă s-a considerat că nu trebuie operată nicio distincție în analizarea sintagmei „fondul bisericesc al cultului“ între patrimoniul bisericii (privit ca patrimoniul unui cult religios) și patrimoniul fundației constituite de către Biserică (Fundația Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina), iar în ceea ce privește interpretarea sintagmei „avut în proprietate“ cu referire la termenii de „proprietate directă“, respectiv „proprietate utilă“, specific dreptului austriac de la sfârșitul secolului al XIX-lea, dreptul de proprietate utilă devine în secolul al XX-lea un drept de proprietate corespunzător accepțiunii moderne. Cu referire la cea de a patra problemă s-a considerat că atunci când se vizează reconstituirea dreptului de proprietate atât în forma lui deplină, cât și prin transformarea drepturilor de folosință sau înzestrare, art. 29 alin. (3^1) din Legea nr. 1/2000 nu se raportează la suprafața de teren cu destinație forestieră care ar fi aparținut în proprietatea, administrarea, folosința sau care ar fi fost dată spre înzestrare unităților de cult ca subiecte de drept individuale, ci la terenul care a aparținut cultului religios din care acestea fac parte. ... ...