Decizia ÎCCJ nr. 7/2020 (HP)Punctul II

II. Expunerea succintă a cauzei Prin Rechizitoriul nr. 501/P/2016 din data de 20 iulie 2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria V. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților M.C.S. și M.N. sub acuzația de săvârșire a infracțiunii de loviri sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal privind persoana vătămată M.N.F. Instanța de fond a reținut în sarcina inculpaților M.C.S. și M.N. că, în seara zilei de 21 mai 2016, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi cu persoana vătămată, i-au aplicat acesteia mai multe lovituri cu obiecte contondente, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 50-55 de zile de îngrijiri medicale. Prin Sentința penală nr. 56 din data de 26 aprilie 2018 a Judecătoriei Videle s-a dispus, în temeiul art. 386 din Codul de procedură penală, schimbarea încadrării juridice date faptei reținute în sarcina inculpatului M.C.S. din infracțiunea de loviri sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal în infracțiunea de tentativă de omor prevăzută de art. 32 din Codul penal raportat la art. 188 din Codul penal. Subsecvent, în temeiul dispozițiilor art. 47 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 188 din Codul penal, sa admis excepția de necompetență materială a instanței, invocată de reprezentantul Ministerului Public, și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman. S-a reținut de către instanță că cercetarea judecătorească efectuată a evidențiat existența în cauză a unor fapte și împrejurări ce caracterizează indiciile săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor, rezultând din probatoriul administrat că inculpatul M.C.S. a acționat în asemenea circumstanțe încât putea considera că, în realizarea acțiunilor violente îndreptate împotriva persoanei vătămate, a prevăzut și, chiar dacă nu a urmărit uciderea victimei, a acceptat eventualitatea producerii acestui rezultat. S-a reținut astfel că lovirea persoanei vătămate a avut loc cu un instrument apt să ucidă, respectiv o tijă metalică care avea o greutate suficientă pentru a imprima loviturii mai multă forță. De asemenea, raportat la numărul și intensitatea loviturilor aplicate, precum și la zona vizată de lovituri, s-a apreciat de către instanță că inculpatul M.C.S. urmărise lovirea victimei în zona capului, fracturarea brațului stâng fiind consecința protejării instinctuale a capului de către persoana vătămată. S-a mai arătat de către instanță că tentativa la infracțiunea de omor poate fi reținută și atunci când actele medicale întocmite în cauză nu menționează că leziunile traumatice cauzate prin agresiune să fi pus în primejdie viața persoanei vătămate, esențial fiind ca din dinamica producerii faptei să rezulte o anume intensitate și amploare a actului violent, de natură a produce moartea victimei, rezultat care să nu se fi produs însă din cauze exterioare voinței inculpatului. În raport cu toate aceste aspecte, care nu au fost reținute în timpul urmăririi penale și nici în declarațiile consemnate de către organele de urmărire penală și nici în rechizitoriu, instanța a apreciat că poate dispune schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpatul M.C.S. și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea instanței superioare, chiar dacă prin încheierea de cameră preliminară, rămasă definitivă, se constatase, în conformitate cu prevederile art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunându-se începerea judecății. Ca urmare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman în faza de cercetare judecătorească. Prin Sentința penală nr. 114 din data de 17 septembrie 2019 a Tribunalului Teleorman s-a admis excepția de necompetență materială a Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle și, ca urmare, s-a constatat nulitatea absolută a Rechizitoriului nr. 501/P/2016 din data de 20 iulie 2017 și a încheierii de cameră preliminară pronunțate de Judecătoria Videle, cauza fiind restituită la Parchetul de pe lângă Judecătoria Videle, cu dispoziția pentru procuror de extindere a acțiunii penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor prevăzute de art. 32 din Codul penal raportat la art. 188-189 alin. (1) lit. d) din Codul penal și de declinare a competenței de efectuare a urmăririi penale în favoarea parchetului de pe lângă tribunalul competent. S-a reținut de către tribunal că, potrivit dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, în interpretarea dată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, încălcarea dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală atrage nulitatea absolută. În speță, Parchetul de pe lângă Judecătoria Videle nu a fost competent din punct de vedere material să instrumenteze dosarul de urmărire penală prin raportare la infracțiunea de tentativă de omor calificat, competența revenind Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, potrivit art. 56 alin. (3) lit. b) din Codul de procedură penală raportat la art. 36 alin. (1) lit. a) din același cod. În plus, conform art. 56 alin. (3) lit. b) din Codul de procedură penală, în cazul infracțiunii de omor, urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror. În analiza efectuată, tribunalul a arătat că Decizia Curții Constituționale nr. 302 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, era aplicabilă în cauză, chiar dacă în raport cu infracțiunile pentru care se dispusese trimiterea în judecată și sesizarea instanței, respectiv art. 193 alin. (2) din Codul penal, competența de efectuare a urmăririi penale aparținea parchetului de pe lângă judecătorie, potrivit art. 56 alin. (6) din Codul de procedură penală raportat la art. 35 alin. (1) din Codul de procedură penală, unitate de parchet care și efectuase urmărirea penală. Însă, având în vedere că în speță se dispusese schimbarea de încadrare juridică într-o infracțiune prevăzută în competența parchetului de pe lângă tribunal, s-a arătat că erau necesare repunerea în discuție și stabilirea competenței materiale a organului de urmărire penală. Altminteri, competența materială a organelor de urmărire penală ar depinde și ar ajunge să fie stabilită pe baza încadrării juridice pentru care optează procurorul, și nu în funcție de încadrarea impusă de lege. Pe de altă parte, s-a reținut că, potrivit art. 281 alin. (2) din Codul de procedură penală, nulitatea absolută se constată din oficiu sau la cerere, iar potrivit art. 281 alin. (3) din Codul de procedură penală, încălcarea dispozițiilor prevăzute de art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, incluzând și necompetența organului de urmărire penală, în interpretarea ce a fost dată prin Decizia Curții Constituționale nr. 302 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, poate fi invocată în orice stare a procesului. Ca urmare, tribunalul a arătat că nu avea relevanță faptul că necompetența absolută ridicată din oficiu de instanță fusese invocată în cursul judecății, nu în faza de cameră preliminară. S-a arătat, în continuare, că a considera că nulitatea absolută derivată din necompetența materială a organelor de urmărire penală nu ar putea fi invocată decât în faza de cameră preliminară echivalează cu restrângerea sferei de aplicare a normei de procedură, contrar prevederii de la art. 281 alin. (3) din Codul de procedură penală, iar, în condițiile în care instituția schimbării încadrării juridice a faptei își găsește aplicabilitatea doar în faza de judecată, potrivit art. 386 din Codul de procedură penală, dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, în interpretarea dată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, nu puteau fi invocate în faza de cameră preliminară, chestiunea schimbării de încadrare juridică nefiind o chestiune cu privire la care să se poată dispune de către judecătorul de cameră preliminară. În consecință, reținând că Parchetul de pe lângă Judecătoria Videle nu a fost competent după materie să efectueze urmărirea penală prin raportare la infracțiunea de tentativă de omor calificat, ținând seama de dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, tribunalul a constatat nulitatea absolută doar a rechizitoriului ca act de sesizare a instanței, chiar dacă începerea urmăririi penale in rem și in personam, precum și punerea în mișcare a acțiunii penale au fost realizate sub aspectul infracțiunii de loviri sau alte violențe. S-a arătat de către tribunal că procurorul de caz al Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle avea posibilitatea să dispună extinderea acțiunii penale cu privire la infracțiunea de tentativă de omor prevăzută de art. 32 din Codul penal raportat la art. 188-189 alin. (1) lit. d) din Codul penal, conform art. 311 alin. (5) din Codul de procedură penală, după care să își decline competența în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, parchet competent material și teritorial să efectueze urmărirea penală. Deoarece actele îndeplinite ulterior actului declarat nul sunt, la rândul lor, lovite de nulitate atunci când există o legătură directă între acestea și actul declarat nul, tribunalul a constatat și nulitatea absolută a încheierii de cameră preliminară pronunțate de Judecătoria Videle. Împotriva sentinței penale a Tribunalului Teleorman a declarat apel (calificat ca atare de Curtea de Apel București) Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman. ...