Decizia ÎCCJ nr. 21/2019 (HP)Punctul IX

IX. Punctul de vedere exprimat de Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul inadmisibilității sesizării, întrucât nu este îndeplinită condiția privind existența unei relații de dependență între lămurirea chestiunii de drept și soluționarea pe fond a cauzei, condiție stabilită în dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală și explicată în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție. În argumentarea opiniei exprimate s-a arătat că, în raport cu jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție, chestiunea de drept privind calea procedurală prin care instanța se pronunță asupra excluderii probelor, ca efect al nulității absolute, nu întrunește condiția de admisibilitate prevăzută în art. 475 din Codul de procedură penală, constând în existența unei relații de dependență între lămurirea chestiunii de drept și soluționarea pe fond a cauzei. S-a menționat că, în primul rând, indicarea căii procedurale prin care instanța se pronunță asupra excluderii probelor, ca efect al nulității absolute, în sensul de a se stabili dacă instanța se pronunță prin încheiere separată sau prin hotărâre (sentință ori decizie), nu produce efecte asupra modului de soluționare a fondului cauzei, întrucât nu are aptitudinea de a influența rezolvarea acțiunii penale, prin pronunțarea unei soluții de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei, amânare a aplicării pedepsei, achitare sau încetare a procesului penal, ca soluții prevăzute în art. 396 alin. (1) din Codul de procedură penală. În al doilea rând, s-a subliniat că indicarea căii procedurale prin care instanța de apel se pronunță asupra excluderii probelor, ca efect al nulității absolute, în sensul de a se stabili dacă instanța se pronunță prin încheiere separată sau prin decizie, nu produce efecte asupra modului de soluționare a apelului, întrucât nu are aptitudinea de a influența soluțiile pronunțate în apel, reglementate în art. 421 din Codul de procedură penală. Calea procedurală prin care instanța se pronunță asupra excluderii probelor, ca efect al nulității absolute, încheiere separată sau sentință/decizie, constituie o chestiune de drept a cărei dezlegare nu are un caracter determinant pentru soluționarea pe fond a cauzei, neputând influența soluțiile prevăzute în dispozițiile art. 396 alin. (1) și în art. 421 din Codul de procedură penală și nu se repercutează asupra soluțiilor prin care se rezolvă acțiunea penală de către prima instanță sau de către instanța de apel ori calea de atac a apelului de către instanța de apel. În acest context s-a opinat că se impune o distincție între chestiunile de drept privind excluderea probelor și nulitatea absolută în materia probelor, care ar putea întruni condiția de admisibilitate privind relația de dependență în raport cu soluționarea pe fond a cauzei, și chestiunile de drept privind procedura prin care instanța se pronunță asupra excluderii probelor și a nulității absolute în domeniul probelor, chestiuni procedurale lipsite de aptitudinea de a influența soluționarea pe fond a cauzei. Or, chestiunea de drept care formează obiectul sesizării prealabile este limitată la aspectele procedurale referitoare la excluderea probelor, ca efect al nulității absolute, determinând inadmisibilitatea sesizării. În mod similar, stabilirea respectării sau a nerespectării dreptului la un proces echitabil, ca rezultat al căii procedurale prin care instanța de apel se pronunță asupra excluderii probelor și a nulității absolute în materia probelor, nu întrunește condiția de admisibilitate privind existența unei relații de dependență între lămurirea chestiunii de drept și soluționarea pe fond a cauzei, întrucât nu produce niciun efect asupra soluțiilor pronunțate în apel, conform art. 421 din Codul de procedură penală. Totodată, s-a considerat că stabilirea pe calea hotărârii prealabile a respectării sau a nerespectării dreptului la un proces echitabil, ca rezultat al procedurii prin care instanța de apel se pronunță asupra excluderii probelor și a nulității absolute în domeniul probelor, este inadmisibilă și pentru că nu este susceptibilă de o rezolvare de principiu, întrucât constatarea existenței sau a inexistenței unei încălcări a dreptului la un proces echitabil, în accepțiunea art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, depinde de particularitățile speței. De exemplu, în ipoteza pronunțării unei soluții de achitare sau a menținerii soluției de achitare, chestiunea de drept privind procedura prin care instanța se pronunță asupra excluderii probelor, ca efect al nulității absolute, nu are aptitudinea de a pune în discuție caracterul echitabil al procesului. În ipoteza soluției de achitare, pronunțarea prin încheiere separată sau prin decizie cu privire la excluderea probelor, ca efect al nulității absolute, nu influențează caracterul echitabil al procesului. ...