Decizia ÎCCJ nr. 40/2019 (HP)Punctul IV

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 14.10.2019 · dosar 282/215/2016
Punctul IV
IV. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept menționată 4. La 7 ianuarie 2016 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, sub nr. 282/215/2016, contestația formulată de petenta A, prin reprezentant B, în contradictoriu cu intimata C, împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor întocmit de reprezentanții intimatei C, solicitând anularea procesului-verbal în ceea ce privește măsura confiscării bunurilor. ... 5. În motivare, petenta A a arătat că prin procesul-verbal menționat a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale de 20.000 lei societății transportatoare D, în temeiul art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 12/1990, reținându-se că a efectuat activități de transport de mărfuri fără a avea documente legale de proveniență în condițiile legii; totodată, în temeiul art. 3 din același act normativ, s-a dispus confiscarea mărfii transportate. Petenta A a susținut că marfa confiscată era proprietatea sa și a menționat că demersul său judiciar vizează măsura confiscării bunurilor. ... 6. Prin întâmpinarea depusă, intimata C a invocat: 1) excepția lipsei calității de reprezentant a reprezentantului B, 2) excepția lipsei calității procesuale active a petentei A și 3) excepția lipsei calității sale procesuale pasive. ... 7. Cu referire la excepția lipsei calității de reprezentant a reprezentantului B, a susținut că la dosar nu a fost atașată dovada împuternicirii date de petenta A lui B în vederea introducerii plângerii, care, în conformitate cu prevederile art. 85 alin. (1) din Codul de procedură civilă, trebuie să îmbrace forma unui înscris autentic. Petenta A a depus răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că a ratificat toate actele de procedură efectuate de B în cauză. ... 8. Cu referire la excepția lipsei calității procesuale active a petentei A, intimata a susținut, în esență, că sancțiunea amenzii contravenționale nu i-a fost aplicată acesteia, ci societății transportatoare D. Sub un alt aspect, a arătat că societatea petentă A nu a făcut dovada că este proprietara mărfii confiscate. ... 9. Cu referire la excepția lipsei calității sale procesuale pasive, intimata C a invocat dispozițiile art. 40 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2007 și împrejurarea că cererea de restituire a bunurilor confiscate a fost îndreptată către D.R.A.F. 4 Târgu Jiu - A.N.A.F. ... 10. Prin Sentința civilă nr. 8.081 din 6 iunie 2016, Judecătoria Craiova a admis excepția lipsei calității procesuale active a petentei A și, în consecință, a respins plângerea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, reținând, ca unic argument, faptul că societatea sancționată contravențional este D, iar nu petenta A. ... 11. Prin Decizia nr. 491 din 8 martie 2017, Tribunalul Dolj - Secția contencios administrativ și fiscal a admis apelul declarat de apelanta A, a schimbat sentința apelată și a trimis cauza, spre rejudecare, Judecătoriei Craiova, reținând că, în calitate de persoană care pretinde că este proprietarul bunurilor confiscate, apelanta-petentă poate contesta, conform dispozițiilor art. 31 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, coroborate cu cele ale art. 4 din Legea nr. 12/1990, procesul-verbal de contravenție, însă numai în ceea ce privește măsura confiscării. ... 12. Cu prilejul rejudecării, Judecătoria Craiova a pus în discuție celelalte două excepții invocate de intimată prin întâmpinare, iar prin Sentința nr. 8.146 din 28 iunie 2017 a respins atât excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a lui B și excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei C, cât și plângerea formulată de A, ca neîntemeiată. ... 13. Cu privire la excepția lipsei calității de reprezentant, instanța a reținut că intimata C a susținut că nu a fost atașată o împuternicire, în forma prevăzută de art. 85 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dată de către societatea petentă A lui B, care a introdus contestația. ... 14. Față de motivele invocate în susținerea excepției s-a arătat că sunt aplicabile dispozițiile art. 82 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care dispun în sensul că atunci „când instanța constată lipsa dovezii calității de reprezentant a celui care a acționat în numele părții, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă cererea va fi anulată“. ... 15. Judecătoria Craiova a constatat că în primul ciclu procesual a fost depusă la dosar o procură emisă la 6 martie 2012 de un notar public din München, prin care A a împuternicit-o pe Leitner+Leitner Consulting - S.R.L. să o reprezinte în fața autorităților fiscale române și în fața altor autorități române relevante în privința oricăror chestiuni administrative, juridice sau a altor chestiuni legate de operațiunile societății reprezentate. ... 16. Plângerea care face obiectul sesizării instanței a fost formulată în numele petentei A de către B. Totodată, instanța a reținut că, în primul ciclu procesual, respectiv în faza scrisă a procesului, în numele petentei A a fost depusă o cerere precizatoare de către o societate de avocați (E), căreia i-a fost atașată o împuternicire avocațială, iar prin răspunsul la întâmpinare depus prin avocat s-a arătat că petenta A „a ratificat și a achiesat la toate actele de procedură efectuate de B“. ... 17. În aceste condiții, judecătoria a reținut că, prin ratificare și achiesare la cererea de chemare în judecată formulată în numele societății petente, cauza de nulitate în ceea ce privește lipsa dovezii calității de reprezentant a fost acoperită prin validarea cererii de chemare în judecată, confirmarea expresă producând efecte din momentul formulării acesteia. ... 18. Așadar, având în vedere că plângerea contravențională a fost însușită de societatea petentă, care este reprezentată în fața instanței de avocat, conform art. 84 din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că excepția lipsei dovezii de reprezentant nu este întemeiată. ... 19. Împotriva Sentinței nr. 8.146 din 28 iunie 2017, pronunțată de Judecătoria Craiova, a declarat apel petenta A; de asemenea, a declarat apel incident intimata C. ... 20. Apelul principal, declarat de petentă, conține critici care vizează soluția de respingere a contestației formulate; prin apelul incident, intimata a criticat respingerea excepției lipsei calității sale procesuale pasive. ... 21. Învestită cu soluționarea apelurilor, instanța de sesizare a pus în discuție, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 479 din Codul de procedură civilă, împrejurarea că plângerea a fost promovată de o terță societate pentru petenta A, deși, conform prevederilor art. 84 din Codul de procedură civilă și Deciziei nr. 9/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, o persoană juridică nu poate asigura asistență juridică ori reprezentare pentru o altă persoană juridică. ... 22. Prin notele de ședință depuse, petenta A a solicitat să se constate regularitatea actului de învestire, deoarece prima instanță a valorificat însușirea plângerii de către petenta A prin Declarația notarială nr. 1.338/2016, emisă de un notar din München și apostilată cu nr. 910 a-4990/2016. ... 23. Totodată, s-a arătat că îndeplinirea condițiilor de exercitare a acțiunii civile, din perspectiva calității de reprezentant a semnatarului actului de sesizare a instanței, a făcut obiectul soluționării cauzei în fața primei instanțe. Prin sentința pronunțată în al doilea ciclu procesual, Judecătoria Craiova a dezlegat problema de drept și a apreciat că toate viciile invocate privind cererea de chemare în judecată au fost acoperite, reținând că: „prin urmare, având în vedere că plângerea contravențională a fost însușită de către societatea petentă, care este reprezentată în fața instanței de către avocat, conform art. 84 din Codul de procedură civilă, instanța apreciază că excepția lipsei dovezii calității de reprezentant nu este întemeiată, urmând a fi respinsă“. ... 24. Împotriva acestei soluții, partea care a invocat excepția nu a formulat apel, prin urmare, soluția astfel pronunțată a intrat în puterea lucrului judecat. ... 25. A arătat apelanta-petentă, de asemenea, că excepția lipsei calității de reprezentant are natura juridică a unei excepții relative, aspect care rezultă atât din prevederile alin. (1) al art. 82 din Codul de procedură civilă, cât și din prevederile alin. (2) al aceluiași text de lege, care arată că o astfel de excepție nu poate fi invocată pentru prima oară în calea de atac. Cu alte cuvinte, textul în discuție reglementează, prin efectul legii, acoperirea automată a potențialelor vicii, generate de promovarea acțiunii de către o persoană care nu avea calitatea de reprezentant, în ipoteza neinvocării excepției, ceea ce întărește teza caracterului relativ al excepției în discuție. Or, cum excepția în sine este una relativă, în mod evident aceasta nu poate reprezenta temei al unui motiv de apel de ordine publică. ... 26. S-a susținut că din formularea art. 57 alin. (4) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia „actele de procedură îndeplinite de cel care nu are exercițiul drepturilor procedurale sunt anulabile“, și din teza finală a alin. (5) al aceluiași articol rezultă că sancțiunea incidentă este nulitatea relativă la care se referă art. 174 alin. (3) din același act normativ. Or, nulitatea relativă poate fi - și a fost - acoperită, în condițiile art. 177 din Codul de procedură civilă, iar împrejurarea pusă în discuție de instanță excedează noțiunii de excepție absolută la care se referă art. 246 alin. (1) , raportat la art. 247 alin. (1) din același act normativ, în același sens fiind și dispozițiile art. 82 din Codul de procedură civilă, care prevăd obligația acordării unui termen în vederea complinirii lipsurilor (ceea ce s-a și întâmplat în cauză). ... 27. Totodată, a arătat că posibilitatea instanței de apel de a invoca motive de ordine publică cunoaște o serie de limitări, una dintre acestea fiind expres reglementată de art. 481 din Codul de procedură civilă, conform căruia apelantului nu îi poate fi înrăutățită situația în propria cale de atac. Or, prezentul dosar se află în cel de-al doilea ciclu procesual, ca efect al admiterii apelului petentei A, prin Decizia nr. 491 din 8 martie 2017 a Tribunalului Dolj, și trimiterii cauzei spre rejudecare. ... 28. La termenul din 13 septembrie 2018, instanța de trimitere a pus în discuție necesitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 82 alin. (1) din Codul de procedură civilă, raportat la art. 84 alin. (1) și (2) din același act normativ, față de împrejurarea că, la introducerea plângerii, reprezentarea societății petente a avut loc printr-o altă persoană juridică și văzând deciziile nr. 9/2016 și nr. 19/2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum și Decizia Curții Constituționale nr. 246/2017. ... ...
Sursa oficială ↗