Decizia ÎCCJ nr. 2/2019 (HP)Punctul V

V. Opinia specialiștilor consultați În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată specialiștilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării. A comunicat un punct de vedere Departamentul de drept public al Facultății de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, precum și Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj. Conform opiniei specialiștilor Departamentului de drept public al Facultății de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, fapta unei persoane de a nu respecta interdicția de a se afla în anumite localități care i-a fost dispusă cu titlu de măsură de siguranță nu se încadrează (formal) în tiparul standard al normei de incriminare prevăzute de art. 288 alin. (1) din Codul penal (normă în vigoare la data săvârșirii faptei), care se referă la sustragerea de la executarea ori la neexecutarea unei pedepse complementare (din moment ce, în raport cu persoana făptuitorului, respectiva interdicție nu a fost niciodată aplicată cu titlu - juridic/formal/oficial - de pedeapsă complementară, ci cu un alt titlu: măsură de siguranță). În esență, aceștia au considerat că, deși pe fond fapta este aceeași, calificarea sa juridică drept infracțiune nu poate fi indiferentă de exprimarea formală a legiuitorului (fără a se încălca principiul general/fundamental de drept penal reprezentat de legalitatea incriminării - art. 1 din Codul penal) și de realitatea obiectivă potrivit căreia măsurile de siguranță și pedepsele complementare nu se pot confunda, ele reprezentând tipuri distincte de sancțiuni de drept penal, calificate juridic diferit, cu temeiuri distincte de dispunere, cu durată de executare diferită, de care se leagă consecințe juridice distincte etc. De asemenea, colectivul de drept penal al Facultății de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a opinat în același sens. Aceștia au susținut că în rezolvarea problemei supuse dezlegării trebuie pornit de la formularea textului art. 288 alin. (1) din Codul penal, potrivit căruia constituie infracțiune sustragerea de la executare ori neexecutarea conform legii a unei pedepse complementare ori accesorii sau a măsurii de siguranță prevăzute în art. 108 lit. b) și c) din Codul penal de către persoana fizică față de care s-au dispus aceste sancțiuni. Așadar, textul nu incriminează neexecutarea sau sustragerea de la executarea oricărei măsuri de siguranță, ci doar a celor expres menționate - internarea medicală, respectiv interzicerea ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii. De aceea, textul nu își poate găsi aplicarea în cazul altor măsuri de siguranță, indiferent dacă ele ar fi prevăzute de noul Cod penal sau au fost dispuse în baza Codului penal anterior. Cum potrivit Codului penal în vigoare interzicerea de a se afla în anumite localități a fost inclusă în conținutul pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, neexecutarea ei nu poate atrage aplicarea dispozițiilor art. 288 alin. (1) privitoare la neexecutarea măsurilor de siguranță. Este adevărat că textul menționat sancționează și neexecutarea pedepsei complementare, ceea ce face ca neexecutarea interdicției de a se afla în anumite localități, dispusă cu titlu de pedeapsă complementară, să întrunească elementele de tipicitate ale acestei infracțiuni. În speță însă, prin ipoteză, condamnatul nu se află în executarea unei pedepse complementare, ci a unei măsuri de siguranță, sancțiune dispusă în baza Codului penal anterior și rămasă executabilă după intrarea în vigoare a legii noi. S-a arătat că, în acest context, verificarea continuității incriminării se face in concreto, ținând cont de fapta concretă comisă de inculpat, și nu pe baza unui examen in abstracto. Cu alte cuvinte, nu este suficient să constatăm că încălcarea interdicției de a se afla în anumite localități dispuse de instanță poate constitui infracțiune atât pe legea veche (nerespectarea hotărârilor judecătorești - art. 271 din Codul penal anterior), cât și potrivit legii noi (art. 288 din actualul Cod penal). Trebuie să examinăm situația măsurii dispuse în concret, constatând astfel că, potrivit legii noi, fapta nu este tipică, întrucât neexecutarea măsurii de siguranță respective nu este prevăzută de art. 288 din Codul penal, și în speță nu s-a aplicat o pedeapsă complementară cu conținutul respectiv. Singura modalitate de a menține continuitatea incriminării în acest caz ar fi fost o normă tranzitorie care să prevadă că neexecutarea măsurii de siguranță dispuse potrivit legii vechi se sancționează potrivit art. 288 alin. (1) din Codul penal, iar lipsa acestei norme nu poate fi suplinită de către instanță prin extinderea sferei de aplicare a textului analizat, un astfel de procedeu constituind o veritabilă analogie în defavoarea inculpatului. În consecință, s-a susținut că fapta de sustragere de la executarea măsurii de siguranță prevăzută în art. 112 lit. d) din Codul penal anterior (interzicerea de a se afla în anumite localități) nu se regăsește în incriminarea de la art. 288 alin. (1) din Codul penal, fiind dezincriminată ca urmare a abrogării Codului penal anterior. ...