Decizia ÎCCJ nr. 77/2018 (HP)Punctul III

III. Expunerea succintă a procesului 4. Cererea de chemare în judecată și apărările pârâților Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 12 iunie 2014 cu nr. 4.299/110/2016, reclamanta X - S.R.L. a solicitat obligarea în solidar a pârâților P.T. - S.R.L. (fostă E.T. - S.R.L.), Y și Z - persoane fizice la plata sumei de 6.889.294,94 RON cu titlu de despăgubiri civile. În motivare s-a arătat că în cursul anului 2004 între reclamantă și Rafinăria D. - S.A., reprezentată prin lichidator judiciar, s-a încheiat Contractul de ecologizare nr. xxx din 16 iulie 2004, în baza căruia reclamanta urma să presteze servicii de ecologizare în respectivul obiectiv economic și să mai achite suma de 850.000.000 ROL, având în schimb dreptul să ridice și să valorifice reziduurile petroliere existente în incinta rafinăriei. S-a mai arătat că reclamanta a achitat suma menționată și a început activitatea de ecologizare a rafinăriei, însă din cantitatea de aproximativ 36.000 tone de reziduuri petroliere a reușit să ridice doar cantitatea de 2.021 tone, în perioada 2004-2006. În anul 2004 rafinăria a fost achiziționată de o societate cu răspundere limitată, iar mai apoi, de la această societate, de către E.T. - S.R.L., respectiv pârâta, prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. xxx din 31 martie 2006, iar la scurt timp după aceea, conducerea pârâtei a interzis accesul în incinta obiectivului economic, unde au rămas aproximativ 34.000 tone de reziduuri petroliere, mare parte din această cantitate fiind valorificată de pârâtă. Reclamanta a formulat plângeri penale împotriva pârâților Y și Z, pârâta P.T. - S.R.L. având calitatea de parte responsabilă civilmente; procesul penal a încetat în privința primului pârât, considerându-se că lipsește plângerea prealabilă, iar în ceea ce îl privește pe al doilea pârât, pentru că fapta nu este prevăzută de legea penală, latura civilă fiind lăsată nesoluționată. În drept au fost invocate dispozițiile art. 25 alin. (5) ,art. 27 alin. (2) și art. 20 alin. (8) din Codul de procedură penală și art. 1.349 și 1.357 din Codul civil. Pârâții au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătându-se, în esență, că acțiunea civilă ce a făcut obiectul dosarului penal a fost lăsată nesoluționată în considerarea faptului că se pretindea un drept de proprietate asupra reziduurilor petroliere aflate pe teritoriul Rafinăriei D. - S.A., iar prejudiciul invocat reprezenta contravaloarea acelor produse și beneficiul nerealizat. Or, instanțele au stabilit că societatea reclamantă nu are un drept de proprietate asupra reziduurilor petroliere de pe teritoriul rafinăriei. În acest sens a fost invocată Decizia nr. x din 27 ianuarie 2012 a Curții de Apel Bacău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost respinsă acțiunea promovată de societatea pârâtă, de reziliere a contractului anterior menționat, reținându-se că reclamanta ar fi avut drept de preluare a reziduurilor, și nu drept de proprietate asupra acestora. Totodată, reclamanta nu și-a respectat obligațiile de a obține avize de mediu pentru ridicarea deșeurilor, deși a fost notificată în acest sens de societatea pârâtă. ... 5. Hotărârea primei instanțe Prin Încheierea de ședință din data de 7 decembrie 2016, tribunalul a dispus suspendarea cauzei față de pârâta P.T. - S.R.L. în baza art. 75 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 85/2014), fiind disjunsă cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții persoane fizice. Prin Sentința civilă nr. xxx din 3 mai 2017, Tribunalul Bacău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâții persoane fizice. Considerentele reținute de instanță au fost, în rezumat, următoarele: Reclamanta a solicitat obligarea în solidar a pârâților la plata de despăgubiri pentru refuzul de a i se permite să ridice și să valorifice reziduurile petroliere aflate în incinta rafinăriei proprietatea pârâtei P.T. - S.R.L., invocând răspunderea civilă delictuală, respectiv art. 1.349 și următoarele din Codul civil, cu toate că în raport cu situația de fapt sunt aplicabile dispozițiile art. 998-999 din Codul civil de la 1865. Asupra chestiunii referitoare la preluarea de către pârâta P.T. - S.R.L. a calității de cocontractant în baza Contractului de ecologizare nr. xxx din 16 iulie 2004 există putere de lucru judecat, aspectul în cauză fiind reținut în cuprinsul Deciziei nr. x din 27 ianuarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Bacău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ce a avut ca obiect tocmai rezilierea acestui contract. Reținând, așadar, existența relațiilor contractuale dintre reclamantă și pârâta P.T. - S.R.L., instanța a apreciat că răspunderea delictuală a persoanelor cu funcții de conducere din cadrul celei din urmă societăți nu se poate antrena decât în anumite condiții. Răspunderea față de terți a administratorilor/ organelor de conducere ale societății are caracter excepțional, putând fi angajată fie în situația în care actele sau faptele acestora sunt detașabile de exercițiul funcțiilor lor și actul este încheiat cu depășirea limitelor mandatului dat de societate sau în situația în care faptul juridic este îndeplinit sau săvârșit în afara funcției încredințate, respectiv fără legătură cu aceasta, fie în situația în care administratorul a garantat personal datoriile societății, fie în cazul insolvenței societății. Instanța a reținut însă că în cauză nu există niciunul dintre cazurile în care se poate antrena răspunderea civilă a administratorilor/organelor de conducere față de creditorii societății. În acest sens, în cauză nu se pune nici problema garantării de către pârâții persoane fizice a datoriilor societății, instanța nefiind învestită cu soluționarea acțiunii prevăzute de dispozițiile art. 169 din Legea nr. 85/2014, aceasta fiind de competența judecătorului-sindic. Instanța a apreciat, de asemenea, că ipoteza depășirii limitelor mandatului dat de societate nu este aplicabilă în speța de față, întrucât această ipoteză se referă la situația în care administratorii/reprezentanții unei societăți produc prejudicii terților prin acte/fapte care sunt detașabile de exercițiul funcțiilor lor, acționând așadar în afara intereselor societății, de regulă în interes personal. În cauză, pârâții nu au acționat însă individual, prin disociere de funcția încredințată de pârâta P.T. - S.R.L., actele imputate prin cererea introductivă angajând în mod evident societatea, vizând asigurarea obiectivelor urmărite prin executarea Contractului de ecologizare nr. xxx din 16 iulie 2004. Din nicio probă administrată în cauză nu a reieșit că societatea pârâtă ar fi avut alte interese în legătură cu acest contract decât reprezentanții săi. Pe de altă parte, chiar și în ipoteza în care s-ar admite scindarea răspunderii, cu analizarea separată a răspunderii civile delictuale în persoana pârâților Y și Z, instanța a reținut că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii delictuale de drept comun în persoana acestora. În cauză, reclamanta a invocat faptul că prejudiciul produs, cuantificat la evaluarea cantității de reziduuri petroliere neexploatate în temeiul contractului încheiat cu societatea pârâtă, a fost produs de pârâții persoane fizice prin săvârșirea faptei ilicite care a constat în interzicerea pătrunderii pe teritoriul Rafinăriei D. S.A. a autospecialelor destinate ridicării reziduurilor ce au făcut obiectul contractului. Cu privire la prejudiciu, reclamanta avea obligația probării cuantumului, aceasta susținând că ar proveni din evaluarea cantității de reziduuri petroliere neexploatate, ca urmare a împiedicării executării contractului de către pârâți. În cauză, s-a dispus o probă cu expertiză tehnică, anulată de instanță, ca urmare a imposibilității administrării unei probe de specialitate care să determine cantitatea de reziduuri ce se află pe teritoriul rafinăriei, în lipsa resurselor financiare ale reclamantei în vederea achitării costului unei asemenea expertize. În acest context, față de împrejurarea că sarcina probei revine reclamantului, instanța a reținut că nu s-a dovedit întinderea prejudiciului. Mai mult, potrivit concluziilor raportului de expertiză contabilă dispusă în cauză, acest cuantum nu a putut fi stabilit nici prin raportare la documentele contabile ale societății, întrucât nu au fost întocmite de către societatea reclamantă fișe de magazie, în care să fie înscrise stocuri de deșeuri petroliere. În ce privește fapta ilicită, în cauză au fost audiați martori, din declarațiile acestora rezultând, pe de o parte, că accesul autospecialelor reclamantei a fost restricționat pe perioada derulării operațiunilor de mentenanță efectuate în cadrul rafinăriei, iar, pe de altă parte, faptul că una dintre acestea a fost oprită pe teritoriul societății pârâte pentru o perioadă de timp, însă ulterior a fost lăsată să plece. Instanța a constatat că reclamanta, deși încearcă dovedirea unei situații de fapt care să implice acțiunea personală a reclamanților și să atragă răspunderea acestora față de nerespectarea contractului, invocă, de fapt, o nerespectare a contractului și nu are în vedere faptul că pârâții cu funcții de conducere în cadrul societății pârâte nu au acționat în nume propriu, ci numai ca reprezentanți ai acesteia. Reclamata este astfel în eroare cu privire la răspunderea ce se putea atrage în cauză, fiind exclusă răspunderea civilă delictuală, în contextul în care părțile aveau încheiat un contract. Prin urmare, nu se poate reține în cauză nici vinovăția și nici legătura de cauzalitate a faptelor imputate pârâților, care au acționat în temeiul contractului încheiat între cele două societăți. ... 6. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta, care a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii. În esență, a arătat că, prin faptele lor, și anume denunțarea unilaterală a contractului și împiedicarea reclamantei de a-și desfășura activitatea și de a respecta contractul, pârâții persoane fizice, care aveau funcții de conducere (director și administrator), i-au produs un prejudiciu material cert constând în lipsirea de venituri din prelucrarea reziduurilor petroliere. Apelul a fost înregistrat la Curtea de Apel Bacău la data de 9 noiembrie 2017. ... 7. La termenul de judecată din 18 iunie 2018, instanța, din oficiu, a pus în discuția părților sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: dacă denunțarea unilaterală a unui contract de către organele de conducere ale persoanei juridice, în ipoteza în care nici legea și nici contractul nu reglementează dreptul de denunțare unilaterală a contractului, constituie act juridic sau fapt juridic ilicit în sensul art. 35 din Decretul nr. 31/1954. ... 8. Prin Încheierea pronunțată la 25 iunie 2018, sesizarea a fost considerată admisibilă și, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus și suspendarea judecății. ... ...