Decizia ÎCCJ nr. 17/2018 (RIL)Punctul III

III. Orientările jurisprudențiale divergente 5. Instanțele judecătorești au interpretat și aplicat în mod diferit normele legale care reglementează competența materială procesuală a secției/completului specializat. ... A. Potrivit primei opinii, se are în vedere că dispozițiile art. 35 alin. (2) și ale art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară sunt nu doar norme de organizare, ci și norme de competență, respectiv norme de competență material-procesuală, reglementând competența unei secții sau a alteia (respectiv a unui complet specializat) de la nivelul unei instanțe (în sens funcțional, adică - judecătorie, tribunal, curte de apel), în funcție de natura litigiului dedus judecății. Prin urmare, dacă la nivelul instanței există o secție sau un complet specializat într-o anumită materie, un litigiu de o anumită natură trebuie repartizat la secția (sau completul specializat) corespunzătoare naturii litigiului dedus judecății. Problema repartizării între secțiile unei instanțe nu este una administrativă. Dimpotrivă, fiecare complet de judecată, atunci când este învestit cu soluționarea unei cauze, este obligat să își examineze propria competență și să acționeze în consecință. Așadar, competența materială (fără a distinge între cele două tipuri, funcțională sau procesuală) este una de ordine publică, fiind reglementată prin norme imperative, cu caracter absolut, interesul stabilirii acestora fiind dat de asigurarea principiului specializării, menținerea unui volum de muncă echilibrat între instanțe și în cadrul acestora, între judecători, astfel încât trebuie respectate și ocrotite inclusiv prin recunoașterea beneficiului invocării excepției necompetenței materiale procesuale atât din oficiu, de către instanță, cât și de către părți (inclusiv de reclamantul care a înțeles să sesizeze instanța, iar nu secția sau completul specializat, reclamant căruia nu îi pot fi imputabile eventualele erori de calificare ori de repartizare), atât în procedura reglementată de art. 200 din Codul de procedură civilă, cât și la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, conform art. 130 și 131 din Codul de procedură civilă. În caz contrar, s-ar ajunge la judecarea cauzelor civile de către completuri specializate în materie penală și invers, ceea ce nu poate fi primit. Această soluție a fost îmbrățișată de Curtea de Apel Constanța, Tribunalul Constanța, Tribunalul Tulcea, Curtea de Apel Galați, Secția I civilă a Tribunalului Galați, Tribunalul Vrancea, Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel Cluj - Secțiile I și a II-a civile, respectiv Secția de contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel Târgu Mureș, Tribunalul Specializat Mureș, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Timișoara, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă, Tribunalul Argeș - Secția civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă (Decizia nr. 720 din 9 mai 2017). ... B. Într-o a doua opinie, s-a arătat că potrivit art. 129 și 130 din Codul de procedură civilă numai necompetența materială funcțională este de ordine publică („când procesul este de competența unei instanțe de alt grad“). Per a contrario, conform art. 129 alin. (3) din Codul procedură civilă, necompetența materială procesuală (a secțiilor sau completurilor specializate) este de ordine privată. Aceasta înseamnă că poate fi invocată în condițiile art. 130 alin. (3) din Codul de procedură civilă, respectiv doar de către pârât, prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, alin. (4) al aceluiași articol opunându-se expres ca aceasta să poată fi invocată de reclamant. În ceea ce privește instanța de judecată, s-a apreciat că verificarea competenței de către aceasta la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, în conformitate cu prevederile art. 131 și 132 din Codul de procedură civilă, trebuie să se realizeze numai în condițiile și cu respectarea prevederilor art. 130 din actul normativ anterior menționat. Așadar, necompetența materială procesuală a secției/completului specializat, fiind de ordine privată, nu va putea fi invocată din oficiu de către instanță decât în cadrul procedurii de verificare și regularizare a cererii, în condițiile art. 200 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 138/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative conexe [art. 200 alin. (2) reprezintă o excepție în ceea ce privește regulile de invocare din art. 130 alin. (3) , necompetența materială procesuală păstrându-și caracterul privat]. Această soluție a fost adoptată de Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Galați - Secția a II-a civilă, Curtea de Apel Brașov - Secția civilă, respectiv secția de contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel Cluj - complete specializate în litigii de muncă și asigurări sociale (Decizia nr. 125/A/2018), Tribunalul Hunedoara, Tribunalul Sibiu - Secția de contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Vâlcea, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă (Decizia nr. 274 din 14.02.2017). ... C. În cadrul întâlnirii reprezentanților Consiliului Superior al Magistraturii cu președinții secțiilor civile ale curților de apel și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost agreată soluția expusă în opinia Institutului Național al Magistraturii, în sensul că este un caz de necompetență de ordine publică, apreciindu-se că verificarea competenței prevăzute de art. 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă va fi făcută din oficiu și cu prioritate față de cerințele prevăzute de art. 194-197 din același act normativ, deci chiar înainte de a proceda la verificarea cererii de chemare în judecată (http://www.inm-lex.ro/fisiere/d-1713/Minuta întâlnire președinte secții civile Bacău iunie 2016/pct. 69 pdf). ... ...