Decizia CCR nr. 87/2025Punctul 10

10. În motivarea obiecției de neconstituționalitate Avocatul Poporului susține că legea criticată încalcă principiul proporționalității restrângerii exercițiului dreptului de proprietate privată. În acest sens, invocând jurisprudența Curții Constituționale referitoare la competența legiuitorului de a stabili conținutul și limitele dreptului de proprietate, cu respectarea unor condiții de rezonabilitate (spre exemplu, Decizia nr. 338 din 9 iulie 2024 sau Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014), se susține că stabilirea duratei de minimum 7 ani a contractului de arendare impune analizarea de către Curtea Constituțională a modului în care legiuitorul a respectat această condiție de rezonabilitate, întrucât prin efectul prevederilor de lege criticate s-ar putea produce un dezechilibru între interesul arendatorului și arendaș, în defavoarea celui dintâi. Prin urmare, se arată că este necesar să se analizeze în ce măsură ingerința etatică asupra dreptului de proprietate privată reprezintă o limitare rezonabilă, care să nu fie disproporționată, în raport cu scopul urmărit de legiuitor, având în vedere „testul“ de proporționalitate structurat în jurisprudența Curții Constituționale, respectiv orice măsură luată trebuie să fie adecvată, necesară și proporțională, respectiv să asigure justul echilibru între interesele concurente pentru a fi corespunzătoare scopului urmărit (a se vedea în acest sens Decizia nr. 662 din 11 noiembrie 2014). Or, se arată că reglementarea prin lege a unui termen de minimum 7 ani pentru durata contractului de arendă reprezintă o măsură restrictivă, disproporționată, de natură să afecteze exercițiul dreptului de proprietate privată, prin intervenția asupra dreptului de dispoziție, ca atribut al dreptului de proprietate, inclusiv în ceea ce privește moștenitorii, dar și restrângerea sferei libertății contractuale a proprietarilor de terenuri agricole, în situația arendării acestora. În același sens se arată că în Decizia nr. 496 din 3 octombrie 2023 Curtea a reținut că durata minimă de 7 ani instituită de legiuitor pentru încheierea validă a unui contract de arendare determină calificarea acestui contract drept un act de dispoziție, expresie a dreptului proprietarului de a dispune material și juridic de terenul său. Totodată, prin aceeași decizie, Curtea a subliniat importanța protejării dreptului de dispoziție al proprietarului chiar în situația încheierii unui contract de închiriere, statuând în acest sens că garantarea dreptului de proprietate presupune protecția tuturor prerogativelor acestui drept și, în mod special, a dreptului de dispoziție. Astfel, Curtea a reținut că proprietarului nu i se poate impune prin lege, în cadrul raporturilor contractuale, o obligație la care nu și-a dat consimțământul. ...