Decizia ÎCCJ nr. 1/2018 (HP)Punctul III

III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție Instanța de trimitere a arătat că, prin efectul Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale, conjugat cu absența intervenției legiuitorului în termenul prevăzut de art. 147 alin. (1) din Constituția României, dispozițiile art. 297 din Codul penal și cele ale art. 246 din Codul penal din 1969 continuă să subziste doar în forma stabilită de Curtea Constituțională ca fiind în acord cu prevederile Legii fundamentale, în sensul restrângerii elementului material al laturii obiective numai la încălcările atribuțiilor de serviciu stabilite expres prin legi sau ordonanțe. Toate celelalte acțiuni sau inacțiuni constând în încălcări ale unor dispoziții cuprinse în legislația secundară (hotărâri ale Guvernului, fișa postului, dispoziții, regulamente etc.) nu mai pot primi semnificație penală, faptele săvârșite în această modalitate neavând corespondent în modelul abstract prevăzut de norma de incriminare așa cum a fost reconfigurată, astfel că sunt dezincriminate. În acest sens s-a avut în vedere că prin Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor sus-menționate, constatându-se că „dispozițiile art. 246 din Codul penal din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituționale în măsura în care prin sintagma «îndeplinește în mod defectuos» din cuprinsul acestora se înțelege «îndeplinește prin încălcarea legii». După publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, nici Parlamentul și nici Guvernul nu au intervenit în intervalul de timp prevăzut de dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituție pentru punerea în acord a dispozițiilor art. 246-248 din Codul penal din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din Codul penal, în limitele Legii fundamentale, astfel cum acestea au fost stabilite de către instanța de contencios constituțional. În consecință, s-a apreciat că trebuie analizat efectul deciziilor Curții Constituționale asupra normei de incriminare, pentru a se stabili dacă această situație poate fi circumscrisă noțiunii de „lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea“. De asemenea s-a menționat că efectele deciziilor Curții Constituționale asupra normei de incriminare au mai fost analizate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care a dat o rezolvare obligatorie acestei probleme prin deciziile nr. 18/2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 930 din 18 noiembrie 2016) și nr. 6/2017 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 284 din 24 aprilie 2017). În considerentele acestor hotărâri, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că „prevederile art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție referitoare la efectele deciziilor Curții Constituționale, potrivit cărora efectele unei decizii de admitere a excepției de neconstituționalitate sunt echivalente abrogării textului de incriminare, inclusiv dezincriminării acestuia“. Constatarea neconstituționalității unei norme de incriminare, având ca efect dezincriminarea, poate privi norma în integralitatea sa ori numai anumite variante de incriminare (prin constatarea neconstituționalității unor teze ale normei de incriminare sau a unor sintagme din norma de incriminare care determină existența unor variante de incriminare). În această ipoteză, constatarea neconstituționalității are ca efect dezincriminarea acelei variante vizate de decizia instanței de contencios constituțional, iar nu a tuturor variantelor prevăzute în norma de incriminare. Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție a reamintit că „dezincriminarea operează retroactiv, indiferent de data săvârșirii faptei, atât în cazul în care privește toate variantele de incriminare, cât și în cazul în care privește o anumită variantă de incriminare. Prin urmare, în ipoteza în care o variantă este dezincriminată, ca efect al unei decizii de constatare a neconstituționalității, dezincriminarea operează retroactiv indiferent dacă fapta a fost săvârșită în varianta respectivă sub imperiul Codului penal anterior sau sub imperiul noului Cod penal“. Curtea de Apel Craiova a apreciat că efectul direct asupra sferei de incriminare a infracțiunii de abuz în serviciu rezultă fără echivoc chiar din conținutul Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016, Curtea Constituțională statuând în paragraful nr. 88 al considerentelor că „dispozițiile art. 246 din Codul penal din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din Codul penal... au fost reconfigurate prin prezenta decizie“, concluzie ce rezultă și din analiza dispozițiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituție, care nu disting în funcție de tipurile de decizii pe care Curtea Constituțională le pronunță, acestea fiind general obligatorii. De asemenea s-a arătat că acest efect se manifestă sub dublu aspect: pe de o parte, impun legiuitorului obligația de a pune de acord prevederile declarate neconstituționale cu dispozițiile Constituției, în termen de 45 de zile, iar, pe de altă parte, la expirarea acestui termen, în cazul pasivității legiuitorului, efectele juridice ale dispozițiilor declarate neconstituționale încetează. În cazul deciziilor de interpretare, în lipsa intervenției legiuitorului, textul este păstrat în corpul legii sau ordonanței, dar în conținutul și forma stabilite de instanța de contencios constituțional. Aplicând aceste considerente în cazul problemei de drept sesizate, opinia completului a fost că, prin efectul Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale, conjugat cu absența intervenției legiuitorului în termenul prevăzut de art. 147 alin. (1) , dispozițiile art. 246 din Codul penal din 1969 continuă să subziste doar în forma stabilită de Curtea Constituțională ca fiind în acord cu prevederile Legii fundamentale, în sensul restrângerii elementului material al laturii obiective numai la încălcările atribuțiilor de serviciu stabilite expres prin legi sau ordonanțe. Concret, toate celelalte acțiuni sau inacțiuni constând în încălcări ale unor dispoziții cuprinse în legislația secundară (hotărâri ale Guvernului, fișa postului, dispoziții, regulamente etc.) nu mai pot primi semnificație penală, faptele săvârșite în această modalitate neavând corespondent în modelul abstract prevăzut de norma de incriminare astfel reconfigurată. ...