Decizia CCR nr. 671/2024Punctul 10

10. Pe de altă parte, în considerarea caracterului necondiționat al dreptului la acordarea stimulentului de risc și a regulilor privind legea aplicabilă situațiilor juridice epuizate, nu se poate reține că aplicarea modificărilor aduse prin Legea nr. 166/2021, cu consecințe asupra diminuării semnificative a cuantumului stimulentului cuvenit apelanților, ar răspunde exigențelor impuse de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în ceea ce privește respectarea dreptului de proprietate. Astfel, dreptul de proprietate, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, include dreptul de a primi de la stat un salariu în cuantumul stabilit de actele normative în vigoare. Salariul, în cotitatea sa corespunzătoare muncii deja prestate, constituie și el obiect al proprietății persoanei, ca drept de creanță. Din această perspectivă, în jurisprudența CEDO se face distincție între a continua să primești în viitor un salariu și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost deja prestată (Hotărârea din 20 mai 2010, pronunțată în Cauza Lelas împotriva Croației, paragraful 58). Câtă vreme dreptul intimatei la plata stimulentului de risc a luat naștere la momentul intrării în vigoare a dispozițiilor art. 7 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2020, modificată și aprobată prin Legea nr. 82/2020, în considerarea activității deja prestate în perioada stării de urgență, iar dispozițiile art. 7 alin. (5) aveau un caracter neechivoc și necondiționat, este evident că la momentul adoptării Legii nr. 166/2021 intimata se putea prevala de un bun, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, constând într-un drept de creanță referitor la dreptul salarial suplimentar acordat în baza legii într-un anumit cuantum, în considerarea unei activități deja prestate. Analizată din această perspectivă, diminuarea preconizată prin Legea nr. 166/2021 constituie o veritabilă privare de proprietate, care trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile impuse de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, astfel cum au fost explicitate în jurisprudența CEDO, respectiv ingerința să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim de interes general (a intervenit pentru o cauză de utilitate publică), să fie proporțională cu scopul legitim urmărit, anume să fie menținut un just echilibru între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului. Chiar dacă ingerința este prevăzută de lege (Legea nr. 166/2021), nu se poate reține că aceasta răspunde unui scop legitim, câtă vreme nu pot fi identificate „motive imperioase de interes general“ de natură să justifice aplicarea modificărilor aduse prin Legea nr. 166/2021 unor situații juridice epuizate anterior intrării sale în vigoare, în condițiile în care nici în cuprinsul legii și nici în expunerea de motive care stă la baza adoptării sale, măsura reducerii cuantumului stimulentului de risc sau a modificării sferei beneficiarilor acestuia nu este justificată de vreun argument de interes public, făcându-se referire doar la neclaritățile normei anterioare, aspect care putea fi lămurit pe cale de interpretare pretoriană. De altfel, acesta a fost unul dintre argumentele pentru care avizul Consiliului Legislativ a fost unul negativ, fiind evidențiate în acest aspecte referitoare la retroactivitatea modificărilor preconizate, iar soluția aleasă de legiuitor pentru remedierea acestei chestiuni a constat în adoptarea dispozițiilor art. III alin. (2) din Legea nr. 166/2021 cu privire la nerecuperarea plăților deja efectuate până la intrarea în vigoare a legii. ...