Decizia CCR nr. 670/2024Punctul 4

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că art. 393 alin. (3) din legea criticată vizează, în principal, exercitarea ilegală a profesiei de medic, iar art. 488 alin. (3) din același act normativ reglementează, în mod similar, practicarea ilegală a profesiei de medic stomatolog. Așadar, prevederile în cauză aparțin unui grup de norme care reglementează condițiile de dobândire a calității de medic sau medic stomatolog, după caz, și condițiile administrative de exercitare a profesiei, precum și normele care se referă la exercițiul ilegal al acestor profesii. Dispozițiile care se regăsesc în cele două texte de lege pot fi apreciate ca reglementând atât acțiunea penală pentru exercitarea ilegală a profesiei de medic sau medic stomatolog, cât și acțiunea penală pentru alte fapte comise în cadrul exercițiului profesiei de medic sau medic stomatolog, după caz. Astfel, formularea generală „fapte ce au legătură cu exercitarea profesiei de medic/medic stomatolog“, cadrul nesistematizat al normelor, precum și terminologia inconsecventă permit interpretarea potrivit căreia normele se referă la orice fapte, nu doar la cele privind caracterul ilicit al exercitării profesiei. Prin urmare, autorul excepției apreciază că textele de lege criticate încalcă dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție în componenta privind calitatea legii, respectiv sfera acestora de aplicare nu este clar stabilită, permițând interpretări diferite. Or, legiuitorul ar fi trebuit să reglementeze într-un mod clar, precis și previzibil, în acord cu prevederile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, condițiile în care se exercită acțiunea penală în acest caz și, mai ales, pentru care infracțiuni se pune în mișcare această acțiune, respectiv: (i) pentru practicarea profesiei de medic/medic stomatolog de către o persoană care nu are această calitate, (ii) pentru fapte ce au legătură cu exercitarea profesiei de medic/medic stomatolog sau (iii) în ambele situații. Din redactarea textelor criticate rezultă în mod evident că norma este lipsită de previzibilitate prin generalizarea unor termeni cărora legislația în materie le acordă un înțeles exact, propriu, nesusceptibil de interpretări (având în vedere și domeniul reglementat). Relativizarea sensului juridic al termenilor folosiți determină apariția unor noțiuni improprii care nu se mai integrează în domeniul legislativ reglementat, destinatarul normei fiind pus în situația de a nu mai cunoaște obligațiile legale care îi incumbă, ceea ce creează premisele aplicării discreționare a legii de către organele competente. Avocatul Poporului consideră că prin aplicarea dispozițiilor criticate se poate ajunge chiar la situația ca, din lipsa reperelor clare privitoare la individualizarea infracțiunilor, infracțiunile și pedepsele aferente aplicate să nu poată fi încadrate și individualizate, după caz, în acord cu infracțiunea săvârșită (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 903 din 6 iulie 2010). ...