Decizia ÎCCJ nr. 6/2017 (HP)Punctul V

V. Punctele de vedere exprimate de curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate: În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Bucureşti, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara, în răspunsurile primite fiind indicată şi opinia şi practica instanţelor din raza lor de competenţă. În opinia majoritară exprimată s-a susţinut că fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care sa realizat, direct sau indirect, un folos material pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale în sensul art. 253^1 din Codul penal din 1969, în situaţia în care atât actul sau decizia funcţionarului public, cât şi raporturile comerciale cu beneficiarul au avut loc anterior datei de 1.10.2011, când a intrat în vigoare Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, nu intră sub incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, având în vedere considerentele acestei decizii, conform cărora noţiunea de raport comercial nu mai este expres definită prin legislaţia în vigoare. Or, în cazul în care raporturile comerciale au avut loc anterior datei de 1.10.2011, noţiunea de raport comercial avea un înţeles normativ determinat şi determinabil, prin prisma dispoziţiilor Codului comercial. În opinia minoritară exprimată s-a susţinut că fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care sa realizat, direct sau indirect, un folos material pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale în sensul art. 253^1 din Codul penal din 1969, în situaţia în care atât actul sau decizia funcţionarului public, cât şi raporturile comerciale cu beneficiarul au avut loc anterior datei de 1.10.2011 când a intrat în vigoare Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, intră sub incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015. Într-o altă opinie, anumite instanţe şi-au exprimat punctul de vedere în sensul că sesizarea ar trebui respinsă, ca inadmisibilă. Astfel, s-a susţinut că sesizarea ar trebui respinsă, ca inadmisibilă, întrucât, în raport cu dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, este neîndeplinită condiţia ca de chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, fiind necesar ca sesizarea să tindă la interpretarea in abstracto a unor dispoziţii legale determinate, iar nu la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce ţin de particularităţile fondului cauzei. Or, instanţa de trimitere, din modalitatea în care a înţeles să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmăreşte să obţină un răspuns în directă legătură cu normele de incriminare - art. 253^1 din Codul penal din 1969, respectiv art. 301 alin. (1) din Codul penal actual - în care să fie încadrată fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, anterior datei de 1.10.2011, a îndeplinit un act sau a participat la luarea unei decizii prin care s-a realizat - tot anterior datei de 1.10.2011 - direct sau indirect, un folos material pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale, acest aspect constituind atributul exclusiv al instanţei învestite cu soluţionarea cauzei. ...