Decizia CCR nr. 91/2024Punctul 28

28. Deciziile organelor competente de expertiză medicală referitoare la aptitudinea salariatului de a-și îndeplini atribuțiile corespunzătoare locului de muncă ocupat determină efecte juridice diferite. Astfel, în ceea ce privește situațiile puse în discuție de autoarea prezentei excepții de neconstituționalitate, respectiv decizia prin care se stabilește că salariatul este „apt condiționat“ și cea prin care se stabilește inaptitudinea permanentă a acestuia, Curtea observă că acestea generează obligații diferite din partea angajatorului. În primul caz, în temeiul art. 41 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia salariații au dreptul la protecția socială a muncii, care privește, între altele, securitatea și sănătatea acestora, precum și al Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 26 iulie 2006, angajatorul este ținut să ia măsuri pentru asigurarea celor mai bune condiții în desfășurarea procesului de muncă, apărarea vieții, integrității fizice și psihice, a sănătății lucrătorilor și a altor persoane participante la procesul de muncă. În acest sens, art. 6 alin. (1) din Legea nr. 319/2006 dispune că angajatorul are obligația de a asigura securitatea și sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă. Dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din aceeași lege obligă angajatorul să asigure cadrul organizatoric și mijloacele necesare securității și sănătății în muncă, potrivit următoarelor principii: a) evitarea riscurilor; b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate; c) combaterea riscurilor la sursă; d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce privește proiectarea posturilor de muncă, alegerea echipamentelor de muncă, a metodelor de muncă și de producție, în vederea reducerii monotoniei muncii, a muncii cu ritm predeterminat și a diminuării efectelor acestora asupra sănătății; e) adaptarea la progresul tehnic; f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai puțin periculos; g) dezvoltarea unei politici de prevenire coerente care să cuprindă tehnologiile, organizarea muncii, condițiile de muncă, relațiile sociale și influența factorilor din mediul de muncă; h) adoptarea, în mod prioritar, a măsurilor de protecție colectivă față de măsurile de protecție individuală; i) furnizarea de instrucțiuni corespunzătoare lucrătorilor. Prin urmare, în cazul în care condițiile stabilite prin decizia organelor competente de expertiză medicală de constatare a aptitudinii condiționate a lucrătorului privesc obligații ce îi revin angajatorului potrivit dispozițiilor Legii nr. 319/2006, acesta este ținut să îndeplinească și să adapteze activitatea și condițiile de desfășurare a acesteia în raport cu necesitățile impuse de starea de sănătate a lucrătorului. ...