Decizia CCR nr. 65/2022Punctul 3

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autorului excepției, care, prin apărătorul său, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, precizând că aceasta privește art. 16 alin. (7) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 atât privit ut singuli, cât și în măsura în care acesta complinește dispozițiile art. 297 din Codul penal privind abuzul în serviciu. Susține, în esență, că prevederile art. 16 alin. (7) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 sunt neconstituționale întrucât nu întrunesc condițiile de previzibilitate și claritate impuse de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. Astfel, textul prevede două conduite alternative ale destinatarului normei, fără să indice criterii obiective în funcție de care acesta să își adecveze comportamentul. Redactarea textului legal menționat nesocotește principiul securității juridice, pentru că expune destinatarul normei juridice unui risc care vine chiar din partea dreptului. Față de afirmația completului Înaltei Curți de Casație și Justiție care a sesizat Curtea Constituțională cu prezenta excepție de neconstituționalitate, în sensul că textul de lege criticat, chiar și când complinește art. 297 din Codul penal, nu este marcat de imprevizibilitate pentru că trebuie interpretat prin raportare la alte dispoziții legale și regulamentare, respectiv alte trei surse legale, autorul excepției, prin apărător, arată că niciuna dintre aceste surse nu face parte din legislația primară, așa cum Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016 a definit acest concept. Deși Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că textul este previzibil, acceptă că este nevoie de un efort amplu pentru înțelegerea cadrului normativ existent în această materie, remarcând că procurorul care a întocmit rechizitoriul a interpretat aceleași prevederi legale ajungând la o concluzie opusă celei la care a ajuns Înalta Curte. Rezultă că textul de lege criticat nu îndeplinește standardele de claritate și previzibilitate, cu atât mai mult cu cât acesta completează art. 297 din Codul penal. În acest sens, arată că Decizia Curții Constituționale nr. 603 din 6 octombrie 2015 face referire la faptul că elementul material al infracțiunii trebuie să se regăsească în norma de incriminare sau într-o normă de rang egal. Prin urmare, orice normă de complinire trebuie să fie plasată pe același nivel în ierarhia actelor juridice. Se mai precizează că prin Legea nr. 165/2013 a fost schimbată concepția legislativă, atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor fiind radical modificate, în sensul că membrii noii comisii nu mai au posibilitatea de a trimite expertului dosarul de despăgubiri la reevaluare, nemaifiind obligați să facă o analiză critică a raportului de evaluare întocmit de expertul evaluator. Susține că se încalcă și art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, întrucât judecătorul care ar fi în situația de a analiza comportamentul destinatarului normei nu ar avea criterii legale obiective de apreciere și ar trebui să le creeze, cu nesocotirea principiului separației puterilor în stat. De asemenea, se încalcă și dreptul la un proces echitabil, în condițiile în care textul de lege aplicabil nu este clar și previzibil. Depune la dosar și note scrise în sensul celor susținute oral. ...