Decizia CCR nr. 202/2018Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textul criticat contravine prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție și, în subsidiar, dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție și art. 6 din Convenție, atunci când acestea sunt invocate ca „suport“ pentru infracțiunea de abuz în serviciu. Se arată că textul criticat, pe de o parte, nu permite funcționarilor publici să îi anticipeze efectele și să își adapteze conduita profesională la exigențele sale, iar, pe de altă parte, impune un anumit tip de comportament, nedefinit ca cerințe și dimensiune, a cărui nerespectare duce la aplicarea prevederilor art. 297 din Codul penal. Se susține că dispozițiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 sunt cu atât mai lipsite de claritate, cu cât enumeră mai multe obligații, care trebuie îndeplinite cumulativ, iar, neîndeplinirea uneia dintre condițiile prevăzute prin textul criticat atrage aplicarea prevederilor art. 246 din Codul penal din 1969, art. 297 din Codul penal sau ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000. Se arată că art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 descrie fapta unui funcționar public pasibil de a săvârși infracțiunea de abuz în serviciu, deoarece, fiind lipsit de profesionalism, nefiind imparțial și neadoptând o atitudine pasivă, intenționează să producă un prejudiciu prin activitatea sa, prevăzând, așadar, că acest rezultat se va produce, fără ca, în schimbul atitudinii sale abuzive, defectuoase, să se prefigureze un beneficiu al său sau al altuia. Prin urmare, se susține că, prin redactarea neclară a textului criticat, acesta poate fi aplicat unui funcționar public dezinteresat, care prevede că va săvârși o infracțiune de abuz în serviciu, pentru că se află în una dintre situațiile anterior menționate, și acceptă că va produce un rezultat prejudiciabil, fără a cunoaște întinderea acestui rezultat și fără a ști cum să se comporte pentru a fi apreciat ca fiind profesionist și imparțial, funcționar care riscă, în acest fel, ani grei de închisoare, doar din dorința de a rămâne în funcția pe care o deține. Se arată că o astfel de interpretare duce la aplicarea pedepsei penale a închisorii, prevăzută pentru infracțiunea de abuz în serviciu, unor funcționari publici cărora li se reproșează lipsa de profesionalism, imparțialitatea, pasivitatea sau o atitudine mult prea activă, fără, însă, ca aceste acțiuni sau omisiuni să conțină o rezoluție infracțională. De asemenea este invocată interpretarea dispozițiilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 în coroborare cu Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, paragraful 61, prin care Curtea Constituțională a statuat că elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu trebuie să rezulte din norma primară ce reglementează infracțiunea săvârșită și nu din raționamente ale judecătorului de natură să substituie normele juridice. Se mai susține că, pentru motivele anterior menționate, textul criticat creează discriminare între anumiți funcționari publici, în sarcina cărora procurorii sau instanțele de judecată rețin săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, ca urmare a neîndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, și alți funcționari publici, care, aflându-se în aceeași situație, nu sunt condamnați pentru săvârșirea unei infracțiuni. Se susține că, potrivit reglementării criticate, aceeași faptă a unui funcționar public poate fi apreciată ca abatere disciplinară, neglijență în serviciu sau abuz în serviciu, fără a exista criterii obiective de diferențiere între acestea. Se face trimitere la considerentele deciziilor Curții Constituționale nr. 573 din 3 mai 2011, nr. 196 din 4 aprilie 2013, nr. 166 din 17 martie 2015 și nr. 553 din 16 iulie 2015, prin care instanța de contencios constituțional a statuat cu privire la standardele de calitate a legii. De asemenea se face referire la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016. ...