Decizia CCR nr. 641/2017Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că textele criticate încalcă dispozițiile constituționale și convenționale invocate, întrucât conțin norme de incriminare lipsite de claritate, precizie și previzibilitate. Cu privire la pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor art. 242 alin. (1) din Codul penal se susține că, în lipsa, din cuprinsul acesteia, a sintagmei „cu încălcarea legii“ sau a unei expresii cu înțeles similar, dispoziția legală criticată este lipsită de sens, dând posibilitatea organelor judiciare să considere, ca fiind infracțiuni, fapte a căror ilegalitate rezultă din legi, dar și din alte acte normative. Se susține că o ipoteză juridică similară a fost sancționată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, referitoare la infracțiunea de abuz în serviciu, al cărei element material al laturii obiective putea fi configurat, înainte de intervenția instanței de contencios constituțional, anterior menționată, de către Parlament, Guvern sau alte organe ale statului, inclusiv de persoane juridice de drept privat, prin elaborarea fișei postului, situație de neacceptat prin raportare la standardele specifice normelor de drept penal. Se susține că, sub aceste aspecte, Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016 este aplicabilă și în prezenta cauză. Se arată că nevoia unei astfel de precizări în cuprinsul prevederilor art. 242 alin. (1) din Codul penal rezultă și din rechizitoriul întocmit în cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate. Se mai susține că, în lipsa precizării mai sus arătate, s-ar putea conchide că există o variantă ideală de îndeplinire a unui act de conservare sau administrare, la care se referă prevederile art. 242 alin. (1) din Codul penal, cunoscută doar de către procurorul de caz, dar care ar putea să nu fie împărtășită de instanța de judecată și să nu fie cunoscută de administratorul unei societăți sau de persoana care administrează bunurile unei persoane, în general. Se susține că este necesară aplicarea, în prezenta cauză, a punctului de vedere exprimat în jurisprudența Curții Constituționale, conform căruia principiul legalității incriminării presupune ca doar legiuitorul primar să poată stabili conduita legală reglementată prin norme de incriminare, așa încât legalitatea faptelor la care face referire textul criticat să poată fi stabilită numai prin raportare la atribuții de serviciu prevăzute prin legi sau ordonanțe. Se mai arată că, privită singular, norma de incriminare a infracțiunii de gestiune frauduloasă, care nici măcar nu impune condiția relei-credințe a făptuitorului, sau, oricum, condiția unei forme de intenție, este lipsită de previzibilitate. De asemenea se susține că sintagma „pricinuirea de pagube“ este, ea însăși, lipsită de previzibilitate, în lipsa unor criterii legale de apreciere a caracterului păgubitor al faptelor săvârșite. Se arată că, și sub acest aspect, sunt aplicabile considerentele Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016, mai sus invocate. Referitor la pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor art. 242 alin. (3) din Codul penal se susține că sintagma „în scopul de a dobândi un folos patrimonial“, din cuprinsul acestora, este ambiguă, aspect ce determină încălcarea, prin norma de incriminare anterior menționată, a principiului legalității incriminării și a normelor constituționale referitoare la calitatea legii, cu consecința încălcării dreptului la un proces echitabil. Se arată că folosirea, pură și simplă, în textul criticat, a verbului „a dobândi“ presupune posibilitatea agravării răspunderii penale pentru situații care nu țin de voința făptuitorului, cum este cea a obținerii de către administratorul societății a unui folos patrimonial, ca urmare a comiterii faptelor incriminate la alin. (1) al art. 242 din Codul penal. Se susține, totodată, că, în ipoteza în care cel care are ori trebuie să aibă grija administrării sau a conservării bunurilor unei persoane, are un folos propriu și urmărește obținerea acestui folos, infracțiunea se consumă odată cu cauzarea prejudiciului material, întrucât va exista o îmbogățire fără justă cauză pe seama pagubei care a fost pricinuită. Or, această modalitate de comitere ar fi trebuit reglementată ca formă a variantei de bază a infracțiunii de gestiune frauduloasă, și nu ca variantă agravată. Se arată că este absurd ca activitățile persoanei care are sau trebuie să aibă grija administrării sau conservării unor bunuri, fără ca faptele sale să conțină, prin ele însele, o rezoluție infracțională, să poată conduce la stabilirea unor pedepse ca cele prevăzute prin textul criticat. Pentru aceleași motive se susține că prevederile art. 242 alin. (3) din Codul penal dobândesc valențe discriminatorii, întrucât același act poate fi interpretat în mod diferit, de către organe judiciare diferite, aspect ce permite trimiterea în judecată a anumitor persoane, alese conform unor criterii subiective. Se arată, de asemenea, că textul criticat contravine dispozițiilor constituționale ale art. 124 alin. (2) , conform cărora justiția este unică, imparțială și egală. În fine, se face trimitere la jurisprudența Curții Constituționale, respectiv la deciziile nr. 573 din 3 mai 2011, nr. 196 din 4 aprilie 2013 și nr. 166 din 17 martie 2015, prin care instanța de contencios constituțional a statuat cu privire la obligativitatea respectării de către legiuitor a normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și a principiului legalității incriminării, drept garanții ale caracterului echitabil al procesului penal. Se face referire, totodată, la hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului din 30 noiembrie 1987, 22 noiembrie 1995, 15 noiembrie 1996, 25 noiembrie 1996, 4 mai 2000, 9 noiembrie 2006 și 25 ianuarie 2007, pronunțate în Cauzele H. împotriva Belgiei, S. W. împotriva Regatului Unit, Cantoni împotriva Franței, Wingrove împotriva Regatului Unit, Rotaru împotriva României, Leempoel S.A. ED Cine Revue împotriva Belgiei și Sissanis împotriva României, prin care au fost stabilite standarde ale calității legii, prin raportare la principiul legalității incriminării. ...