Decizia CCR nr. 249/2021Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarele acesteia susțin, în esență, că dispozițiile art. 18 din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii, fără privilegii și fără discriminări, ale art. 21 alin. (1) și (2) privind accesul liber la justiție, ale art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, ale art. 46 privind dreptul la moștenire, ale art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției, precum și prevederile art. 14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât enumerarea în mod expres și limitativ a cazurilor în care procesul penal poate fi continuat încalcă drepturile inculpatului care a fost condamnat la fond, însă a decedat ulterior declarării apelului, astfel că „nu-și mai poate exercita dreptul de a beneficia de un proces echitabil, prin care să i se stabilească vinovăția sau nevinovăția, bineînțeles cu exercitarea tuturor căilor de atac prevăzute de lege și declarate, în termen legal, chiar de către inculpat“. Astfel, arată că, prin Sentința penală nr. 97 din 23 ianuarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 42.649/3/2015 al Tribunalului București - Secția I penală, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea. Împotriva hotărârii penale de condamnare, inculpatul a declarat apel la data de 31 ianuarie 2018, în termenul prevăzut de lege, însă, la data de 13 aprilie 2018, acesta a decedat. Autoarele excepției arată că, în această situație, devin aplicabile dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală cu privire la decesul inculpatului, urmând ca instanța de apel să pronunțe încetarea procesului penal, potrivit prevederilor art. 396 alin. (6) din același Cod. Totuși, Codul de procedură penală mai prevede, în cuprinsul dispozițiilor art. 18, posibilitatea continuării procesului penal, însă numai la cererea suspectului sau a inculpatului, reglementare care este de natură a aduce atingere prevederilor constituționale invocate. În acest sens, arată că, în materia căilor extraordinare de atac, Codul de procedură penală prevede că poate cere revizuirea și un membru de familie al condamnatului, chiar și după moartea acestuia, dacă cererea este formulată în favoarea condamnatului [art. 455 alin. (1) lit. b) ]. Când cererea de revizuire a fost făcută pentru un condamnat decedat sau când condamnatul care a făcut cererea ori în favoarea căruia s-a făcut revizuirea a decedat după introducerea cererii, prin excepție de la dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. f) , procedura de revizuire își va urma cursul, iar în cazul rejudecării cauzei, după admiterea în principiu, instanța va hotărî potrivit dispozițiilor art. 16, care se aplică în mod corespunzător [art. 459 alin. (6) ]. În ceea ce privește acțiunea civilă exercitată față de succesori, Codul de procedură penală stabilește că în caz de deces al părții responsabile civilmente, acțiunea civilă rămâne în competența instanței penale dacă partea civilă indică moștenitorii părții responsabile civilmente, în termen de cel mult două luni de la data la care a luat cunoștință de împrejurarea respectivă [art. 24 alin. (2) ]. În materia reabilitării judecătorești, potrivit dispozițiilor art. 530 alin. (1) din Codul de procedură penală, cererea se formulează de către condamnat, iar după moartea acestuia, de soț sau de rudele apropiate, soțul sau rudele apropiate putând continua procedura de reabilitare pornită anterior decesului. Totodată, arată că „răspunderea civilă se moștenește, sub forma pasivului succesoral, fără ca moștenitorii să se poată apăra“. Astfel, autoarele excepției consideră că acțiunea civilă constituie, sub aspectul soluționării ei, o simplă formalitate, în condițiile în care moștenitorii inculpatului decedat nu pot opta pentru continuarea procesului penal. În schimb, Codul de procedură penală stabilește că acțiunea civilă se exercită de persoana vătămată sau de succesorii acesteia [art. 19 alin. (2) ], astfel că au calitatea de parte civilă și succesorii persoanei prejudiciate, dacă exercită acțiunea civilă în cadrul procesului penal [art. 84 alin. (2) ]. De asemenea, dispozițiile art. 27 alin. (1) -(4) și (6) din Codul de procedură penală prevăd diferite posibilități de exercitare a acțiunii civile pentru repararea prejudiciului creat prin infracțiune pe care le au la dispoziție persoana vătămată și succesorii acesteia. Autoarele excepției invocă și jurisprudența Curții Constituționale cu privire la principiul egalității în drepturi, și anume Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, prin care Curtea a statuat că violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite. În același sens s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, în aplicarea principiului nediscriminării, consacrat de prevederile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a stabilit că orice diferență de tratament făcută de stat între persoane aflate în situații similare trebuie să își găsească o justificare obiectivă și rezonabilă (Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunțată în Cauza Marckx împotriva Belgiei). Prin urmare, consideră că dispozițiile art. 18 din Codul de procedură penală, pe lângă situațiile reglementate, ar trebui să prevadă posibilitatea continuării procesului penal și în caz de deces al suspectului sau inculpatului, astfel încât moștenitorii legali/membrii de familie ai acestuia să poată solicita instanței de judecată continuarea procesului penal în favoarea suspectului sau inculpatului și pe latură penală, în condițiile în care pe latură civilă acest aspect este reglementat de legea procesual penală. ...