Decizia CCR nr. 131/2018Punctul 8

8. În motivarea excepției de neconstituționalitate, referitor la dispozițiile art. 488^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, se susține că acestea lipsesc de conținut și de eficiență instituția contestației cu privire la durata procesului penal, lăsând la îndemâna procurorului soluția de a nu dispune continuarea urmăririi penale cu privire la persoana față de care există bănuiala rezonabilă că a comis infracțiunea cercetată. Se arată că aceasta din urmă, neavând calitatea de suspect, nu are dreptul de a contesta modul în care se desfășoară urmărirea penală și nici tergiversarea acesteia. Se susține că, pentru aceste motive, textul criticat încalcă accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil. Se face trimitere la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 423 din 9 iunie 2015 și se arată că, prin raportare la acestea, condiționarea dreptului de a formula contestație cu privire la durata procesului penal de începerea urmăririi penale constituie o piedică disproporționată în calea accesului liber la justiție, în special pentru persoana vătămată prin săvârșirea unei infracțiuni, aceasta neavând posibilitatea să acceadă la procedura ce constituie remediul prevăzut în legislația națională pentru situația prelungirii nejustificate a procesului penal, atunci când organele de urmărire penală nu dispun, în mod culpabil, începerea urmăririi penale. Se susține că o astfel de persoană este privată de posibilitatea de a se plânge cu privire la tergiversarea soluționării cauzei, într-un moment al procesului penal în care un astfel de remediu ar fi foarte eficient, întrucât posibilitatea de administrare a probatoriului este invers proporțională cu timpul scurs de la momentul săvârșirii infracțiunii. Se arată că trebuie asigurat un just echilibru între disciplinarea conduitei părților, prin limitarea posibilității acestora de a beneficia de remedii procesuale, și asigurarea eficienței administrării probelor în procesul penal. Se susține că textul criticat reglementează o limitare disproporționată a dreptului de acces la justiție, întrucât subminează orice demers al persoanei vătămate de actul de dispoziție al organului de urmărire penală referitor la neînceperea urmăririi penale cu privire la fapte. Se arată că persoana vătămată prin actul de justiție nu are posibilitatea să conteste neîndeplinirea culpabilă a obligației de începere a urmăririi penale de către organul de urmărire penală, care, în acest fel, poate tergiversa soluționarea cauzei prin simpla omisiune de a începe urmărirea penală. Se conchide că prevederile art. 488^1 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală încalcă dispozițiile art. 21 din Constituție. Se mai arată că, atunci când o persoană fizică sau juridică formulează o plângere penală, conform art. 289 din Codul de procedură penală, împotriva unui făptuitor ale cărui date sunt cunoscute, este evident că și făptuitorul are un interes legitim în procesul penal, atât pentru aflarea adevărului, cât și pentru clarificarea acuzației ce i se aduce. Însă, conform prevederilor art. 488^1 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală, doar persoana vătămată, nu și făptuitorul are dreptul de a formula contestație cu privire la durata procesului penal. Se susține că, în aceste condiții, făptuitorului îi este încălcat accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, prin neasigurarea standardului egalității armelor. Se susține că, în acest fel, îi este creat un prejudiciu material și moral persoanei împotriva căreia este făcută sesizarea. Se face trimitere la principiul legalității procesului penal, care presupune și soluționarea cauzelor întrun termen rezonabil, și la dispozițiile art. 8 din același cod, care prevăd caracterul echitabil și termenul rezonabil al procesului penal. Se mai susține că, prin reglementarea condiției de admisibilitate a contestației privind durata procesului penal referitoare la termenul de 1 an, de la momentul începerii urmăririi penale, se creează un vid între momentul formulării plângerii și momentul începerii urmăririi penale in rem, ajungându-se la situația în care se pot scurge perioade lungi de timp, aspect ce nu poate fi cenzurat și de natură a încălca accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil. Se face trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv la Hotărârea din 19 februarie 2009, pronunțată în Cauza Shabelnik împotriva Ucrainei, paragraful 57, prin care sa reținut că, din momentul în care reclamantul a mărturisit comiterea faptei, nu se poate susține că organul de anchetă nu suspecta participarea reclamantului la săvârșirea acesteia, iar situația reclamantului a fost substanțial afectată din momentul în care suspiciunea care îl privea a fost investigată. Se arată că scopul textului criticat este acela de a spori celeritatea soluționării cauzelor, dar că acesta încalcă accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil al persoanei interesate să formuleze contestație cu privire la durata procesului penal, în situația tergiversării urmăririi penale in rem. Se conchide că persoana împotriva căreia se realizează acte de urmărire penală în cadrul unei astfel de proceduri poate fi interesată de clarificarea, într-un timp rezonabil, a situației sale procesuale, însă nu dispune de mijloacele juridice necesare apărării acestui interes legitim, aspect ce contravine principiului egalității armelor. ...