Decizia CCR nr. 656/2017Punctul 7

7. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Întrucât critica de neconstituționalitate se bazează, în esență, pe susținerea potrivit căreia textul incriminator are o formulare prea vagă, conducând astfel la lipsa de previzibilitate a normei penale, contrar principiului legalității sancțiunilor penale, Guvernul face referire la jurisprudența instanței de control constituțional, respectiv a instanței de contencios european al drepturilor omului, potrivit cărora, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Însă, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit. Totodată, prevederile supuse criticii trebuie analizate în ansamblul normativ din care fac parte pentru a decide asupra predictibilității acestora. Reține că formularea art. 289 alin. (2) din Codul penal, în ipoteza incriminării faptei de luare de mită, atunci când aceasta este săvârșită de către o persoană care exercită o profesie de interes public, aduce un răspuns problemei larg dezbătute anterior adoptării noului Cod penal, și anume dacă notarul public, executorul judecătoresc sau alte persoane care execută o funcție de interes public, pentru care este necesară o abilitare specială a autorităților publice, poate fi sau nu autor al luării de mită. Consideră că prevederile art. 308 alin. (1) din Codul penal nu sunt de natură a crea dificultăți de interpretare, de vreme ce sfera subiectului activ din art. 289 alin. (2) din Codul penal este clar delimitată, iar acest alineat are rolul de a excepta de la incriminare anumite fapte comise strict de categoria persoanelor care exercită un serviciu de interes public asimilate, prin efectul art. 175 alin. (2) din Codul penal, sferei funcționarilor publici. Mai exact, incriminarea primirii de bani sau altor foloase doar pentru cazurile când acestea au drept scop neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri se explică prin specificul activității persoanelor prevăzute la art. 175 alin. (2) din Codul penal, și anume prin faptul că ele pot solicita, în mod legal, sume de bani pentru îndeplinirea serviciului public pe care îl prestează sau pentru urgentarea efectuării unui anumit act (de pildă, o taxă de urgență). Arată că excluderea de la răspunderea penală a faptei de pretindere, primire ori acceptare a promisiunii de bani sau alte foloase în legătură cu îndeplinirea ori urgentarea unui act ce intră în sfera îndatoririlor de serviciu își găsește rațiunea doar pentru categoria de persoane, asimilate, conform art. 175 alin. (2) din Codul penal, categoriei funcționarilor publici prevăzute la alin. (1) al aceluiași articol. Cu alte cuvinte, prevederile art. 289 alin. (2) din Codul penal sunt de strictă aplicare, având în vedere atribuțiile care aparțin persoanelor prevăzute la art. 175 alin. (2) din Codul penal, pe când sfera persoanelor vizate de art. 308 din Codul penal nu este legată de aceste atribuții, acest articol făcând referire la „dispozițiile art. 289-292, 295, 297-301 și 304 privitoare la funcționarii publici“. Cât privește critica de neconstituționalitate prin raportare la art. 16 din Constituție, invocă jurisprudența instanței de control constituțional cu privire la dispozițiile constituționale precitate, apreciind că susținerile autorului nu sunt întemeiate. Reține, totodată, că autorul excepției de neconstituționalitate critică, de fapt, modul de aplicare a legii de către organele judiciare sau o posibilă interpretare a acestora, aspecte a căror dezlegare nu intră în competența Curții Constituționale. ...