Decizia ÎCCJ nr. 14/2017 (HP)Punctul VII

VII. Punctul de vedere al Direcției legislație, studii și documentare și informatică juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție A arătat că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept sesizată este inadmisibilă, întrucât nu îndeplinește cerința prevăzută în art. 475 din Codul de procedură penală, referitoare la faza procesuală (faza procesuală a judecății) în cadrul căreia poate fi formulată sesizarea. A apreciat că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care nu întrunește cerința de a fi formulată „în cursul judecății“, ca fază procesuală, este inadmisibilă. În faza procesuală a camerei preliminare, inclusiv în calea de atac a contestației reglementate în art. 347 din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară nu are calitatea de titular al sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. Așa cum rezultă din încheierea de sesizare, cauza se află în faza procesuală a camerei preliminare, sesizarea fiind formulată de către judecătorul de cameră preliminară învestit cu soluționarea contestației reglementate în art. 347 din Codul de procedură penală. Opinia exprimată se întemeiază pe următoarele argumente: a) În conformitate cu dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală, dacă în cursul judecății un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constată că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată. Din dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală rezultă voința legiuitorului de a restrânge posibilitatea utilizării mecanismului sesizării prealabile la faza procesuală a judecății. Astfel, legiuitorul a stabilit, în mod explicit, că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept poate fi realizată în cursul judecății, excluzând posibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în faza procesuală a urmăririi penale și în faza procesuală a camerei preliminare. Voința legiuitorului rezultă și din stabilirea unui termen de 60 de zile, în care judecătorul de cameră preliminară trebuia să soluționeze contestația reglementată în art. 347 din Codul de procedură penală, termen aplicabil la data intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală (eliminat prin Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală). Or, stabilirea unui termen de 60 de zile excludea posibilitatea utilizării mecanismului sesizării prealabile, având în vedere termenul de 3 luni în care se judecă sesizarea, conform art. 476 alin. (11) din Codul de procedură penală. De asemenea, voința legiuitorului rezultă din dispozițiile art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală care, reglementând procedura de judecată a sesizării, stabilește că prin încheierea de sesizare cauza poate fi suspendată până la pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept. În cazul în care nu s-a dispus suspendarea odată cu sesizarea, iar cercetarea judecătorească este finalizată înainte ca Înalta Curte de Casație și Justiție să se pronunțe asupra sesizării, instanța suspendă dezbaterile până la pronunțarea deciziei prevăzute la art. 477 alin. (1) din Codul de procedură penală. În cazul în care inculpatul se află în arest la domiciliu sau este arestat preventiv ori dacă față de acesta s-a dispus măsura controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 208 din Codul de procedură penală pe toată durata suspendării. Atât din referirea la cercetarea judecătorească și la dezbateri, cât și din referirea la prevederile art. 208 din Codul de procedură penală, care reglementează verificarea măsurilor preventive în cursul judecății, se desprinde concluzia că legiuitorul a conceput utilizarea mecanismului sesizării prealabile exclusiv în faza procesuală a judecății, iar nu și în faza procesuală a camerei preliminare. În plus, verificarea măsurilor preventive constând în arestarea preventivă și arestul la domiciliu în cursul procedurii de cameră preliminară se realizează la 30 de zile conform art. 207 din Codul de procedură penală, iar nu la 60 de zile conform art. 208 din Codul de procedură penală. În consecință, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu poate fi realizată în faza procesuală a camerei preliminare, iar judecătorul de cameră preliminară învestit în cadrul acestei faze procesuale nu are calitatea de titular al sesizării. Faza procesuală a camerei preliminare, ca fază procesuală distinctă plasată între urmărirea penală și judecată, include contestația reglementată în art. 347 din Codul de procedură penală, soluționarea contestației situându-se în cadrul fazei procesuale a camerei preliminare. Așa cum s-a relevat în considerentele Deciziei nr. 5/2014 a Completului competent să judece recursul în interesul legii, suspendarea începerii judecății prin exercitarea căii de atac a contestației are drept consecință prelungirea fazei procesuale a camerei preliminare până la momentul soluționării contestației prevăzute în art. 347 din Codul de procedură penală și al rămânerii definitive a încheierii atacate pe calea contestației. Prin urmare, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu poate fi realizată în procedura de soluționare a contestației reglementate în art. 347 din Codul de procedură penală, situată în cadrul fazei procesuale a camerei preliminare, de către judecătorul de cameră preliminară învestit pe calea contestației, o astfel de sesizare fiind inadmisibilă. Este adevărat că prin Decizia nr. 22/2016 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că sesizarea formulată de judecătorul de cameră preliminară învestit pe calea contestației îndeplinește condiția „referitoare la existența unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanță“, însă sesizarea a fost respinsă ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea altor condiții prevăzute în art. 475 din Codul de procedură penală, necreând un precedent în sensul admiterii sesizării formulate în faza procesuală a camerei preliminare. ... b) Prin Decizia Curții Constituționale nr. 270 din 10 mai 2016 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 475 din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 11 iulie 2016, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 475 din Codul de procedură penală și a menționat, în considerente, că introducerea de către legiuitor a mențiunii „în cursul judecății“ în cuprinsul art. 475 din Codul de procedură penală denotă intenția acestuia de a exclude judecătorul de drepturi și libertăți și judecătorul de cameră preliminară din sfera titularilor cererii referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile. Așadar, în faza procesuală a camerei preliminare, judecătorul de cameră preliminară, inclusiv judecătorul de cameră preliminară învestit în soluționarea contestației reglementate în art. 347 din Codul de procedură penală, este exclus din sfera titularilor sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sesizarea care nu întrunește cerința de a fi formulată „în cursul judecății“ având caracter inadmisibil. ... c) Modalitatea de redactare a dispozitivului încheierii de sesizare nu permite identificarea unei veritabile chestiuni de drept. Astfel, prin dispozitivul încheierii de sesizare, judecătorul de cameră preliminară solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție să stabilească dacă în înțelesul art. 118 din Codul de procedură penală, intitulat „dreptul martorului de a nu se acuza“, coroborat cu art. 102 alin. (2) din Codul de procedură penală, intitulat „probele obținute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal“, se înțelege excluderea efectivă (prin îndepărtarea din dosar) a probei în cauză sau este necesară o dispoziție expresă în acest sens a judecătorului de cameră preliminară. Formularea sesizării nu permite identificarea chestiunii de drept și nici stabilirea unei relații de dependență între chestiunea de drept și soluționarea pe fond a cauzei, ci pare a tinde la determinarea modului concret în care o probă este exclusă din dosar. În acest context a relevat că în considerentele Deciziei nr. 31/2015 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că pronunțarea unei hotărâri prealabile presupune indicarea chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluția pe fond a cauzei și s-a constatat că tehnica de redactare a întrebărilor este neadecvată, nepermițând înțelegerea conținutului ori sensului demersului și prin aceasta negând posibilitatea identificării problematicii și formulării unui răspuns circumscris interesului vizat. Similar cu sesizarea respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia nr. 31/2015, a apreciat că în cazul prezentei sesizări tehnica de redactare a întrebării este inadecvată, negând posibilitatea identificării problematicii și formulării unui răspuns circumscris interesului vizat. ... ...