Decizia CCR nr. 518/2016Paragraful 10

6. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că prevederile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală reglementează o măsură necesară într-o societate democratică şi proporţională cu realizarea scopului urmărit. Se susţine că autorul excepţiei nu a invocat niciun argument referitor la încălcarea prin textul criticat a prevederilor art. 2 alin. (1) din Constituţie. Se mai arată că principiul autonomiei locale este un principiu fundamental ce guvernează administraţia publică locală şi care constă în dreptul unităţilor administrativ-teritoriale de a-şi satisface interesele proprii, fără amestecul autorităţilor administraţiei publice centrale, principiu care atrage după sine centralizarea administrativă. Fără a nega calitatea autorului excepţiei de preşedinte al consiliului judeţean, al cărui mandat este guvernat de prevederile Legii nr. 393/2004, susţinerea conform căreia textul criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 120 nu poate fi reţinută. Se susţine, totodată, că, similar cazului parlamentarilor, prevederile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală sunt pe deplin aplicabile şi aleşilor locali, neexistând niciun motiv pentru care textul de lege să prevadă o asemenea excepţie. Se arată că, în urma aplicării acestei interdicţii, persoana în cauză nu se află în situaţia încetării mandatului, ci doar în cea a exercitării funcţiei, pentru o perioadă determinată, atât cât este necesar şi proporţional pentru buna desfăşurare a procesului penal. Referitor la susţinerea autorului excepţiei, conform căreia noţiunea de "activitate" folosită în textul criticat este mult prea generală, se arată că lipsa reglementării exprese a vreunei excepţii denotă intenţia legiuitorului de a include în sfera acesteia toate acţiunile ce pot fi comise de inculpat în săvârşirea unei fapte penale, inclusiv acţiunile specifice activităţilor desfăşurate de preşedinţii consiliilor judeţene, în exercitarea funcţiei publice pe care o deţin. Se arată, de asemenea, că dispunerea de către procuror, pe baza unor suspiciuni rezonabile, şi nu a unor indicii temeinice, a obligaţiei prevăzute prin textul criticat, nu este de natură a contraveni vreunei norme constituţionale, atâta timp cât ea este democratică şi proporţională cu scopul urmărit şi că, de altfel, în susţinerea acestei încălcări, autorul excepţiei nu indică niciun text constituţional.