Decizia CCR nr. 366/2015Paragraful 6

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, considerând că dispoziţiile de lege criticate nu sunt aplicabile în cauza în care a fost invocată această excepţie. De altfel, consideră că dispoziţiile art. 20 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor constituţionale invocate. În acest sens arată că susţinerile autorului excepţiei pleacă de la o premisă falsă, anume că, dacă dreptul la repararea prejudiciului a fost cedat, cesionarul nu poate participa în procesul penal. Or, în art. 20 alin. (7) teza a doua se prevede posibilitatea disjungerii acţiunii civile, dar această acţiune se soluţionează tot în cadrul procesului penal, de către instanţa penală, astfel că cesionarul se află în aceeaşi situaţie cu succesorii de drepturi ai victimei infracţiunii. Dacă cesionarea se face înainte de constituirea ca parte civilă, este justificat ca cesionarul să fie supus unui tratament juridic diferit în raport cu succesorii victimei infracţiunii, neavând nicio legătură cu aceasta. Cât priveşte aspectele referitoare la efectele împăcării părţilor consideră că acestea reprezintă probleme de interpretare a legii, iar nu probleme de constituţionalitate. De asemenea arată că dispoziţiile art. 159 alin. (2) din Codul penal prevăd că împăcarea părţilor stinge şi acţiunea civilă, dar pentru aceasta este necesar să existe o astfel de acţiune civilă în procesul penal. Dacă acţiunea se exercită în cadrul procesului civilă, urmează regulile din procesul civil.