Decizia ÎCCJ nr. 30/2022 (HP)Punctul VI

VI. Opinia specialiștilor consultați În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată specialiștilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. Opinia juridică exprimată de Centrul de Cercetări în Științe Penale din cadrul Universității de Vest din Timișoara - Facultatea de Drept este în sensul că, în înțelesul art. 89 alin. (1) din Codul penal, instanța va dispune anularea amânării aplicării pedepsei în ipoteza în care, pentru infracțiunea descoperită pe parcursul termenului de supraveghere, s-a pronunțat o soluție de amânare a aplicării pedepsei, urmând să condamne inculpatul pentru infracțiunea inițială și, aplicând dispozițiile legale privind pluralitatea de infracțiuni incidente în speță, să dispună executarea pedepsei. În susținerea punctului de vedere s-a arătat că, deși operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei presupune logic și etapizat parcurgerea a trei pași - stabilirea, aplicarea si executarea pedepsei - acești pași sunt distincți, stabilirea nepresupunând în mod necesar și aplicarea pedepsei, iar aplicarea nepresupunând în mod necesar și executarea pedepsei. Acest lucru face posibilă existența unor forme de individualizare judiciară a pedepsei, precum: renunțarea la aplicarea pedepsei (în cazul căreia instanța nici măcar nu stabilește pedeapsa), amânarea aplicării pedepsei (în cazul căreia instanța, deși stabilește pedeapsa, nu o aplică) sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (în cazul căreia instanța stabilește pedeapsa, o aplică și dispune suspendarea executării acesteia sub supraveghere pe parcursul unui termen). Articolul 89, alin. (1) din Codul penal prevede că, în cazul comiterii unei noi infracțiuni descoperite pe parcursul termenului de supraveghere al amânării aplicării pedepsei, dacă pentru această nouă infracțiune s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, amânarea aplicării pedepsei se anulează, fiind incidente, după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni, recidivă sau pluralitate intermediară. Cu alte cuvinte, legiuitorul pare a fi condiționat anularea amânării aplicării pedepsei de aplicarea pedepsei închisorii pentru infracțiunea descoperită pe parcursul termenului de supraveghere. Așadar, la prima vedere, anularea amânării aplicării pedepsei nu ar fi posibilă dacă pentru infracțiunea descoperită s-ar fi dispus amânarea aplicării pedepsei, deoarece, în cazul acestei instituții (n.n. amânarea aplicării pedepsei), pedeapsa nu se aplică, ci doar se stabilește, iar pe de altă parte hotărârea prin care se dispune amânarea aplicării pedepsei nu este hotărâre de condamnare. Deci, nu ar exista niciun impediment în menținerea amânării inițiale. Pe de altă parte, s-a susținut că nu există niciun text legal care să interzică expres posibilitatea dispunerii, pentru două infracțiuni distincte, a amânării aplicării pedepsei, cu consecința curgerii în paralel a două termene de supraveghere. Mai mult, conform dispozițiilor art. 89 alin. (2) din Codul penal, dacă, după ce s-a dispus anularea amânării aplicării pedepsei, forma de pluralitate de infracțiuni identificată de instanță este concursul, aceasta poate dispune amânarea aplicării pedepsei rezultante, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 83 din Codul penal, iar dacă se dispune amânarea aplicării pedepsei, termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care sa pronunțat anterior amânarea aplicării pedepsei. S-a mai arătat că dispozițiile procedurale cu caracter special în materia anulării amânării aplicării pedepsei - art. 582 alin. (3) din Codul de procedură penală - vin în contradicție cu prevederile art. 89 din Codul penal, deoarece stabilesc imperativ că, în cazul în care instanța dispune anularea amânării aplicării pedepsei, aceasta va dispune condamnarea inculpatului și executarea pedepsei stabilite prin hotărârea de amânare, aplicând apoi, după caz, dispozițiile cu privire la concursul de infracțiuni, recidivă sau pluralitate intermediară. Aceste dispoziții stabilesc, pe de o parte, că este obligatorie o hotărâre de condamnare pentru infracțiunea anterioară (pentru care se dispusese inițial amânarea pedepsei), iar pe de altă parte, că trebuie dispusă executarea acelei pedepse. Deși textul stabilește că se va face ulterior aplicarea concursului sau a altei forme de pluralitate de infracțiuni, rezultanta ar presupune cu necesitate condamnarea și apoi executarea. În tăcerea textului, executarea ar putea fi doar în detenție sau cu suspendare sub supraveghere (ca mijloc de individualizare a executării pedepsei, hotărârea de suspendare fiind o hotărâre de condamnare). Art. 582 din Codul de procedură penală se referă la pedeapsa pentru infracțiunea inițială, nestabilind nimic în legătură cu rezultanta în legătură cu a cărei cuantificare se trimite la dispozițiile concursului de infracțiuni/recidivă sau pluralitate intermediară. Dar, în analiza formulării obligatorii a textului în legătură cu o pedeapsă ce ar trebui să intre în componenta rezultantei ce urmează a se calcula după anularea amânării aplicării pedepsei, concluzia este că și rezultanta trebuie să fie rezultatul unei condamnări și al aplicării unei pedepse ce urmează a fi executată. Altfel, textul nu ar avea nicio logică. S-a concluzionat în sensul că problema principală o reprezintă eroarea de redactare a art. 89 din Codul penal sau a art. 582 din Codul de procedură penală, eroare care, deși a fost semnalată în doctrină, nu a fost remediată de legiuitor printr-o intervenție legislativă. S-a subliniat faptul că, „până la remedierea legislativă a neconcordanțelor (n.n. art. 89 din Codul penal și art. 582 din Codul de procedură penală), întrucât intenția legiuitorului nu poate fi decât ca instituțiile reglementate să își producă efectele specifice, urmează ca, în practica judiciară, să se aplice aceste dispoziții în spiritul lor. În ceea ce privește reglementarea obligativității soluției de condamnare în situația prevăzută de art. 89 din Codul penal, în doctrină s-a susținut că o aplicare formală a dispozițiilor art. 582 alin. (3) din Codul de procedură penală poate genera o încălcare a dreptului la un proces echitabil prin discriminare (art. 14 coroborat cu art. 6 din CEDO), întrucât, în cazul anulării, fac imposibilă amânarea aplicării pedepsei rezultante, chiar dacă ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 83 din Codul penal, pentru persoanele pentru care se descoperă pluralitatea de infracțiuni după rămânerea definitivă a soluției de amânare a aplicării pedepsei, cu toate că această soluție poate fi aplicată dacă aceleași infracțiuni au fost judecate în același dosar“.^1 ^1 Postelnicu, C. Meceanu, Comentariu la art. 582 din Codul de procedură penală în M. Udroiu (coord.), Codul de procedură penală. Comentariu pe articole, ediția 3, Editura C.H. Beck, București, 2020, p. 2940. ...