Decizia ÎCCJ nr. 73/2021 (HP)Punctul X

X. Înalta Curte de Casație și Justiție 40. Potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă: „Dacă în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“ ... 41. Din cuprinsul prevederilor legale anterior enunțate se desprind condițiile de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, ce trebuie să fie întrunite cumulativ: – existența unei cauze în curs de judecată; ... – judecata cauzei să se afle în ultimă instanță pe rolul tribunalului, al curții de apel sau al Înaltei Curți de Casație și Justiție; ... – ivirea unei chestiuni de drept esențiale, de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; ... – chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... ... 42. În plus, problema de drept trebuie să fie reală, să suscite interpretări diferite sau contradictorii ale unui text de lege, respectiv să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, astfel încât instanța de sesizare să considere că pentru a înlătura orice incertitudine referitoare la securitatea raportului juridic dedus judecății este necesară declanșarea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile. ... 43. Verificându-se întrunirea condițiilor de admisibilitate se constată că acestea se regăsesc doar parțial, sesizarea neîndeplinind toate exigențele procedurale menționate pentru a fi admisibilă. ... 44. Astfel, litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată; cauza care formează obiectul judecății în apel se află în competența legală a unui complet de judecată al Tribunalului Timiș - Secția a II-a civilă. Litigiul are ca obiect o cerere de valoare redusă, iar hotărârea ce urmează să se pronunțe va fi definitivă, conform art. 1.033 alin. (3) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia: „Hotărârea instanței de apel se comunică părților și este definitivă.“ ... 45. Textul art. 519 din Codul de procedură civilă prevede condiția ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra problemei de drept ce face obiectul sesizării pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile sau să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, această cerință fiind îndeplinită în cazul sesizării de față. ... 46. În ceea ce privește condiția referitoare la relația de dependență dintre dezlegarea chestiunii de drept și soluționarea pe fond a cauzei, referitor la prima întrebare, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că această condiție nu este îndeplinită. ... 47. Inițial, instanța de trimitere a pus în discuție posibilitatea aplicării din oficiu a prevederilor art. 1.541 alin. (1) lit. b) din Codul civil referitoare la reducerea penalității excesive; prin apărările formulate, intimata-pârâtă a sesizat discrepanța dintre valoarea debitului principal și valoarea penalităților de întârziere și a solicitat, pe de o parte, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu problema de drept ivită, iar, pe de altă parte, aplicarea prevederilor art. 1.541 alin. (1) lit. b) din Codul civil, penalitatea fiind vădit excesivă față de prejudiciul ce putea fi prevăzut de părți la încheierea contractului de mandat. ... 48. Mai mult, partea a contestat, în primă instanță, chiar, cuantumul vădit excesiv al penalităților de întârziere și instanța a încadrat în drept susținerile acesteia, cererea fiind formulată cu respectarea condițiilor procedurale. ... 49. Așa fiind, în fața instanței de apel există solicitarea din partea pârâtei debitoare de reducere a penalităților vădit excesive, iar instanța urmează a se pronunța asupra acesteia. ... 50. Principiul disponibilității acoperă atât dreptul justițiabililor de a se adresa instanțelor de judecată în modul, forma și în contradictoriu cu persoanele pe care la doresc, dar și dreptul de a dispune în tot sau în parte de drepturile conferite de lege în cadrul unui litigiu pendinte. ... 51. Acestui drept îi corespunde obligația corelativă a instanței de judecată de a nu se pronunța nici minus, nici plus, respectiv ultra petita. Hotărârea pronunțată cu nerespectarea acestei obligații este supusă revizuirii conform dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă. ... 52. În situația în care pârâtul, pe cale de apărare, invocă în fața instanței caracterul vădit excesiv al penalității, instanța trebuie să cerceteze și să se pronunțe asupra acestei solicitări. ... 53. Art. 9 alin. (2) din Codul de procedură civilă consacră expres că obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților. ... 54. Dacă se invocă, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de apărare, caracterul manifest excesiv al clauzei penale, instanța are asigurat cadrul procesual legal pentru a putea diminua cuantumul penalităților. ... 55. În această situație ar fi respectat principiul disponibilității, conduita judecătorului supunându-se dispozițiilor art. 9 alin. (2) din Codul de procedură civilă, cercetarea judecătorească și soluția procesului încadrându-se în ceea ce părțile au stabilit prin cererile și apărările lor. ... 56. În situația în care instanța se pronunță asupra unui lucru care nu s-a solicitat, judecătorul încalcă atât principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului consacrat de art. 22 alin. (6) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia „judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel“, cât și dispozițiile imperative ale art. 397 alin. (1) din Codul de procedură civilă, conform cărora „instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății. Ea nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, dacă legea nu prevede altfel“. ... 57. Reținând că există o solicitare expresă din partea pârâtei de reducere a cuantumului clauzei penale, rezultă că soluționarea pe fond a cauzei nu depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere prin prima întrebare din sesizare. ... 58. În ceea ce privește cea de-a doua întrebare: „În contextul unor penalități de întârziere a unei obligații de plată a unei sume de bani, apreciate de instanța de judecată ca fiind vădit excesive, se aplică limitarea reglementată de art. 1.541 alin. (2) din Codul civil?“, aceasta nu privește o problemă de interpretare a dispozițiilor legale, ci una de aplicare a legii în situația clauzei penale stabilite în cote procentuale. ... 59. De altfel, chiar prin încheierea de sesizare, instanța de trimitere susține că „dificultatea de interpretare a art. 1.541 alin. (2) din Codul civil rezidă în împrejurarea că dacă penalitatea ar fi prevăzută într-un cuantum fix, s-ar putea compara întotdeauna această valoare cu valoarea obligației principale, astfel încât textul legal s-ar putea aplica în mod facil. În schimb, atunci când penalitatea este exprimată procentual, comparația nu mai este ușor de realizat întrucât valoarea penalității depinde întotdeauna de numărul de zile de întârziere, instituind un criteriu imprecis și variabil de determinare a penalității totale, anume data la care debitorul își va executa obligația principală de plată a sumei de bani“. ... 60. Așadar, instanța de trimitere susține că există dificultatea de a compara valoarea clauzei penale cu valoarea obligației principale, însă în litigiul pendinte sunt cunoscute atât data la care a fost executată obligația principală, cât și numărul de zile de întârziere. ... 61. Pe de altă parte, textul de lege ce se solicită a fi interpretat nu distinge între penalități stabilite în cuantum fix și cele stabilite în cotă procentuală. ... 62. Așa fiind, ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus - unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă. Cu alte cuvinte, generalitatea formulării unui text legal conduce la generalitatea aplicării lui, fără a se introduce distincții pe care textul respectiv nu le conține. ... 63. Instanța de trimitere dispune de suficiente repere de analiză care să îi permită aplicarea textului de lege, în soluționarea cauzei cu judecarea căreia a fost învestită, aplicând în acest scop mecanismele de interpretare a actelor normative. ... ...