Decizia ÎCCJ nr. 67/2021 (HP)Punctul IV

IV. Punctele de vedere exprimate de către curțile de apel și instanțele arondate Examinând punctele de vedere exprimate de curțile de apel și instanțele arondate, precum și jurisprudența atașată acestora ce au fost transmise instanței supreme referitoare la chestiunea de drept supusă dezlegării, a rezultat o practică neunitară. Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuție: Curtea de Apel Timișoara, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Pitești, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Galați, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Iași, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Constanța, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Ploiești, care au făcut referire și la punctele de vedere ale unora dintre instanțele arondate. Într-o primă opinie susținută de judecătorii Secției penale a Curții de Apel Timișoara (în opinie majoritară), Secției penale a Judecătoriei Timișoara, Secției penale a Curții de Apel Alba Iulia, de judecătorii Judecătoriei Săliște, Secției penale a Curții de Apel București, Secției penale a Curții de Apel Pitești, Secției penale a Curții de Apel Bacău, Secției penale a Tribunalului Galați, Secției penale a Curții de Apel Craiova, Secției penale a Curții de Apel Iași, de judecătorii din cadrul Judecătoriei Huși, al Judecătoriei Vaslui, Secției penale din cadrul Curții de Apel Oradea, Secției penale a Curții de Apel Constanța (opinia minoritară), Secției penale a Curții de Apel Suceava, s-a apreciat că instanța de apel învestită cu apelul declarat de procuror exclusiv pentru motive de nelegalitate a Sentinței pronunțate în primă instanță, dintre care unul/unele este/sunt în favoarea inculpatului, altul/altele este/sunt în defavoarea aceluiași inculpat, aceste din urmă motive vizând alte chestiuni decât pedeapsa aplicată de prima instanță, poate să examineze în privința acestui inculpat sentința apelată și sub aspectul temeiniciei pedepsei aplicate, ce ar avea drept consecință majorarea cuantumului acesteia sau înlăturarea dispozițiilor privind suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse dispuse prin sentința apelată, fără a încălca prevederile art. 418 alin. (2) din Codul de procedură penală. La nivelul Secției a II-a penale din cadrul Curții de Apel București, judecătorul cu atribuții de unificare a practicii a arătat următoarele: În doctrină - Grigore Gr. Theodoru, Tratat de drept procesual penal, ediția a II-a, Editura Hamangiu, 2008, pagina 781, s-a arătat că: „Pentru a opera în favoare apelul sau recursul procurorului este necesar ca precizarea cu privire la exercitarea sa în favoarea sau defavoarea unei părți să rezulte din declarația de apel sau recurs făcută în termenul legal; o astfel de precizare trebuie să fie neechivocă în favoarea părții, căci o formulare ambiguă sau neutră, din care pot să rezulte și elemente în favoare, dar și în defavoare, nu produce efectul de neagravare.“ Prin urmare, s-a apreciat că în cazul în care apelul parchetului este și în favoarea, și în defavoarea unei părți, nu operează principiul non reformatio in pejus. În continuare, sub aspectul limitelor devoluțiunii apelului declarat de parchet în defavoarea unei părți (inclusiv în contextul unui apel confinând critici și în favoarea, și în defavoarea părții), în doctrină - Vasile Papadopol, Corneliu Turianu, Apelul penal, Casa de editură și presă „Șansa“ - S.R.L., București, 1994, pagina 130, s-a arătat că există un punct de vedere (Gr. Theodoru, Efectul devolutiv al recursului penal și limitele sale, RRD nr. 2/1974, pagina 24) apreciat de autor ca fiind corect, respectiv: „instanța de apel, sesizată cu apelul în defavoare al procurorului, are căderea să examineze cauza și în legătură cu faptele neavizate prin apel, putând să agraveze, și în legătură cu ele, situația intimatului.“ În susținerea acestei opinii au fost atașate: Decizia penală nr. 552/A din 29.04.2014, pronunțată în Dosarul nr. 89/202/2014, și Decizia penală nr. 994/A din 22.06.2017, pronunțată în Dosarul nr. 18.375/301/2016 - ale Curții de Apel București, Secția a II-a penală, Decizia penală nr. 810 din 30 septembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 2.133/285/2019, a Curții de Apel Suceava, Secția penală și pentru cauze cu minori. În a doua opinie susținută de judecătorii Secției penale din cadrul Tribunalului Timiș (opinia majoritară), Secției penale a Tribunalului Hunedoara, Secției penale a Curții de Apel Galați, Secției penale din cadrul Tribunalului Vaslui, Judecătoriei Iași, Judecătoriei Bârlad, Secției penale a Curții de Apel Constanța (opinia majoritară), s-a apreciat că instanța de apel învestită cu apelul declarat de procuror exclusiv pentru motive de nelegalitate a sentinței pronunțate în primă instanță, dintre care unul/unele este/sunt în favoarea inculpatului, altul/altele este/sunt în defavoarea aceluiași inculpat, aceste din urmă motive vizând alte chestiuni decât pedeapsa aplicată de prima instanță, nu poate să examineze în privința acestui inculpat sentința apelată și sub aspectul temeiniciei pedepsei aplicate, ce ar avea drept consecință majorarea cuantumului acesteia sau înlăturarea dispozițiilor privind suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse. La nivelul Curții de Apel Ploiești s-a apreciat că în cazul în care în apelul exercitat de unitatea de parchet se formulează critici cu privire la nelegalitatea sentinței pronunțate de prima instanță, aceste critici fiind în defavoarea inculpatului, dar nu cu privire la modul de individualizare a tratamentului sancționator, ci numai cu privire la corecta încadrare juridică, instanța de apel nu ar putea agrava tratamentul sancționator pentru care prima instanță a optat, numai în situația în care noua încadrare juridică nu impune aplicarea unui tratament sancționator mai sever. În susținerea acestei opinii au fost atașate: Decizia penală nr. 155 din 8 februarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 7.046/20/2020, a Curții de Apel Ploiești și Decizia penală nr. 625 din 26 mai 2021, pronunțată în Dosarul nr. 2.596/20/2019, a Curții de Apel Ploiești. ...