Decizia ÎCCJ nr. 67/2021 (HP)Punctul V

V. Opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Prin Adresa nr. 1.090/C/1.504/III-5/2021 din data de 14 iulie 2021, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 475 - art. 77 din Codul de procedură penală, a solicitat respingerea ca inadmisibilă a sesizării Curții de Apel - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Astfel, referitor la îndeplinirea condiției existenței unei chestiuni de drept susceptibile a fi soluționată în mod diferit de instanțe s-a apreciat că sesizarea astfel formulată, deși prezintă aparența unei chestiuni de drept esențială (întrucât de lămurirea acesteia depinde soluționarea cauzei pe fond), aptă a primi o dezlegare de principiu, nu reprezintă o chestiune de drept veritabilă și nu are nivelul de dificultate care să permită a se recurge la procedura hotărârii prealabile. Faptul că nu se poate folosi procedura hotărârii prealabile „dacă aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât să nu lase loc niciunei îndoieli rezonabile cu privire la modul de soluționare a întrebării adresate în cauză“ a fost susținut de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în Decizia nr. 17 din 17 martie 2021. În aceeași decizie se mai menționează că cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept poate fi făcută numai în ipoteza în care, „în cursul soluționării unei cauze, se pune problema interpretării unor dispoziții legale neclare, echivoce, care ar putea conduce la adoptarea unor soluții diferite în rezolvarea aceleiași spețe“. Or, în cauza de față dispozițiile art. 418 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt clare și neechivoce, simpla interpretare gramaticală a acestora fiind de natură a conduce la înțelegerea sensului avut în vedere de legiuitor. Astfel, dispozițiile art. 418 alin. (2) din Codul de procedură penală vizează neagravarea situației inculpatului, în cazul în care apelul declarat de procuror a fost doar în favoarea inculpatului. Per a contrario, apelul declarat de procuror în defavoarea inculpatului permite agravarea situației acestuia. În consecință, în situația în care apelul declarat de procuror este atât în favoarea, cât și în defavoarea inculpatului, nu mai sunt aplicabile dispozițiile art. 418 alin. (2) din Codul de procedură penală, care sunt de strictă interpretare și care vizează situația când apelul este declarat doar în favoarea inculpatului, nu și în defavoarea acestuia. Această concluzie se coroborează cu dispozițiile art. 417 alin. (2) din Codul de procedură penală, în care se menționează că în afara temeiurilor invocate și cererilor formulate de apelant (deci inclusiv de procuror), instanța este obligată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, nu doar strict prin raportare la motivele invocate de apelant. Curtea Constituțională a precizat în Decizia nr. 306 din 29 martie 2007, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 371 alin. 2 din Codul de procedură penală anterior (referitor la efectul devolutiv al apelului și limitele sale), actual art. 417 alin. (2) din Codul de procedură penală, că dispozițiile legale, potrivit cărora „instanța este obligată ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept“, nu aduc în niciun fel atingere liberului acces la justiție, care presupune, între altele, dreptul la un proces echitabil. Verificarea se face însă în limitele stabilite referitoare atât la persoana, cât și la calitatea pe care o are apelantul, iar în cadrul acestor limite, instanța este obligată să examineze cauza sub toate aspectele ce țin de legalitatea și temeinicia hotărârii atacate. Se constată că dispozițiile art. 417 și art. 418 din Codul de procedură penală fac referire la apel, în general, nu și dacă apelul declarat vizează motive de nelegalitate sau netemeinicie, astfel încât instanța de apel trebuie să examineze cauza sub toate aspectele, inclusiv privind temeinicia soluției apelate. Aceeași concluzie rezultă și din dispozițiile art. 425 alin. (2) din Codul de procedură penală, în care se menționează că, dacă hotărârea a fost desființată în apelul procurorului, declarat în defavoarea inculpatului, instanța care rejudecă poate agrava soluția dată de prima instanță. ...