Decizia ÎCCJ nr. 15/2018 (RIL)Punctul 3

3. Punctul de vedere al specialiștilor exprimat asupra problemei de drept supuse dezlegării În condițiile art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală s-au solicitat puncte de vedere specialiștilor cu privire la problema de drept supusă dezlegării. 3.1. Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest Timișoara, prin profesor dr. Viorel Pașca, a emis următoarea opinie „Legiuitorul Codului de procedură penală a stabilit că instanța de executare este cea care a pronunțat în primă instanță hotărârea rămasă definitivă [art. 553 alin. (1) din Codul de procedură penală], dar nu a mai stabilit care este instanța locului de deținere în a cărei competență de soluționare sunt date cererile formulate de condamnați în timpul executării pedepsei. Cu excepția contestației la executare motivate de ivirea vreunei nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută sau vreunei împiedicări la executare [art. 598 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală] care este dată în competența instanței care a pronunțat hotărârea ce se execută, celelalte contestații [art. 598 alin. (1) lit. a) ,b) ,d) din Codul de procedură penală] sau cereri ulterioare prevăzute de art. 584,585,587,593,597 din Codul de procedură penală revin în competența instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere. Probleme apar atunci când instanța de executare nu este în același timp și instanța în circumscripția căreia se află locul de deținere. Condamnatul se află sau este condus în penitenciarul aflat în circumscripția instanței de executare până la stabilirea regimului de executare a pedepsei, după care, conform art. 11 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, penitenciarul în care persoana condamnată execută pedeapsa privativă de libertate se stabilește de Administrația Națională a Penitenciarelor. La stabilirea penitenciarului se are în vedere că acesta să fie situat cât mai aproape de localitatea de domiciliu a persoanei condamnate, ținându-se seama și de regimul de executare, măsurile de siguranță ce trebuie luate, nevoile de reintegrare socială identificate, sex și vârstă. Noțiunea de «instanță în a cărei circumscripție se află locul de deținere» trebuie circumscrisă acestor prevederi, neputând fi lăsată la aprecierea subiectivă a condamnatului, care formulează de foarte multe ori cereri tocmai pentru a eluda ajungerea sau deținerea în penitenciarul astfel desemnat. Tocmai celeritatea rezolvării procedurilor reclamă o asemenea soluție, deoarece solicitarea și trimiterea dosarelor de la instanțele de executare generează mari întârzieri în rezolvarea acestor cereri.“ Concluzionând, autorul opiniei a arătat că „cererile formulate de condamnați în timpul executării pedepsei în situația în care, la momentul formulării acestora, persoana condamnată se află tranzitoriu în alt loc de deținere decât cel stabilit pentru executarea pedepsei, sunt de competența de soluționare a instanței de executare sau a instanței în circumscripția căreia se află locul de deținere stabilit de Administrația Națională a Penitenciarelor.“ ... 3.2. Departamentul de Drept Public al Facultății de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a exprimat opinia că „Instanța competentă să soluționeze cererile formulate de condamnați în timpul executării pedepsei - în situația în care, la momentul formulării cererilor, aceștia se află tranzitoriu în alt loc de deținere decât cel stabilit pentru executarea pedepsei, conform art. 11 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 - este instanța în circumscripția căreia se află locul de deținere stabilit de Administrația Națională a Penitenciarelor, conform art. 11 din Legea nr. 254/2013.“ În susținerea acesteia au fost arătate următoarele argumente: 1. Instanța supremă a fost sesizată cu soluționarea unui recurs în interesul legii de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca urmare a soluțiilor divergente din practica recentă în raport cu corecta identificare a instanței competente pentru a soluționa cererile formulate de condamnați în timpul executării pedepselor privative de libertate, în ipoteza în care, la momentul formulării cererilor, titularii acestora se află în alt loc de deținere decât cel stabilit conform art. 11 alin. (5) din Legea nr. 254/2013. ... 2. De acord cu opinia exprimată de autorul sesizării, Ministerul Public, arătăm că susținem fără rezerve soluția potrivit căreia instanța competentă este cea corespunzătoare circumscripției locului de deținere determinat potrivit art. 11 alin. (5) din Legea nr. 254/2013. Practica neunitară survenită chiar după intrarea în vigoare a Legii nr. 254/2013 surprinde, mai ales în condițiile în care opțiunea legiuitorului a fost - cel puțin în opinia noastră - clară în sensul determinării instanței competente. Probabil utilizarea sintagmei «loc de deținere» în cuprinsul textelor incidente în materia executării în cuprinsul Codului de procedură penală (art. 584,art. 585,art. 587,art. 593 din Codul de procedură penală etc.), sintagmă ce nu se regăsește în cuprinsul art. 11 din Legea nr. 254/2013, a creat o oarecare doză de confuzie și a condus la interpretări diferite în jurisprudență. Totuși, analiza conjugată a textelor în materie, atât din cuprinsul legii procesual penale, cât și execuționale, conduce la soluția obligatorie a determinării instanței prin raportare la penitenciarul în care persoana condamnată execută pedeapsa principală privativă de libertate. ... 3. Analizând argumentele invocate în sprijinul opiniei contrare, observăm că în realitate se face referire doar la celeritatea procedurii. În realitate, credem că nici acest argument nu poate fi acceptat, în condițiile în care până la soluționarea cererii, de multe ori, persoana condamnată este transferată înapoi în locul de deținere, determinat potrivit art. 11 alin. (5) din Legea nr. 254/2013. În măsura în care soluționarea cererii impune prezența condamnatului, urmează noi transferuri între penitenciare, transferuri care, pe lângă toate dezavantajele pe care le implică, nu conduc în niciun caz la accelerarea procedurii. ... 4. Din perspectiva opiniei la care subscriem arătăm că îmbrățișăm toate argumentele invocate în sprijinul ei. Insistăm în mod deosebit asupra criticii privind posibilitatea condamnaților de a-și alege instanța care să soluționeze cererile, în cazul ar fi acceptată opinia alternativă (f. 7 din recursul în interesul legii). În acest caz am fi în prezența unui veritabil forum shopping, ceea ce ar contrazice principiile generale în raport cu determinarea competenței, conform Codului de procedură penală, soluție ce nu poate fi acceptată. Având în vedere toate cele expuse, dar mai ales argumentele judicioase din cuprinsul sesizării Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, arătăm că opinia colectivului de drept penal al Facultății de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca este în sensul determinării instanței competente prin raportare la locul de deținere, stabilit conform art. 11 alin. (5) din Legea nr. 254/2013, fiind irelevantă instanța în a cărei circumscripție se află persoana condamnată la momentul formulării cererii în timpul executării pedepsei... ... ... ...